Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Indiferent care ar fi răspunsul, un lucru e cert: oamenii îşi vor primi înapoi banii reţinuţi incorect!De ceva vreme, presa vuieşte de mii de solicitări prin care pensionarii îşi cer banii înapoi de la Casele de pensii, reţinuţi drept contribuţie pentru sănătate, dar şi de mii de procese intentate în fiecare judeţ. În realitate, pensionarii n-au generat nicio tornadă procesuală, şi nici n-au făcut vreo avalanşă de cereri la ghişeele Casei de pensii.

Sau cel puţin astfel stau lucrurile în Caraş-Severin, unde, în după-amiaza zilei de 18 aprilie, fuseseră depuse doar 15 solicitări legate de această problemă. Şi asta chiar dacă numărul de persoane ale căror pensii au fost diminuate prin reţinerea cotei de 5,5 la pensie, pentru Sănătate, este de 35.824, dintr-un total de aproximativ 80.000 de pensionari câţi are Caraş-Severinul.

De fapt, este vorba despre o ordonanţă de urgenţă datând din 2010, în baza căreia Casele de pensii urmau să reţină contribuţia la Sănătate din toate veniturile din pensii ce depăşeau 740 de lei. Problema este că, deşi trebuia reţinută contribuţia doar pentru sumele ce depăşeau 740 de lei, Casele de pensii au reţinut 5,5% din toate pensiile mai mari de 740 de lei, şi nu doar din partea de pensie care depăşea respectiva sumă. Adică, în cazul unei pensii de 1.000 de lei, contribuţia a fost aplicată pe întreaga sumă, şi nu doar pe diferenţa dintre 1.000 de lei şi 740 de lei.

Pe latură procesuală, judecătorul Daniela Deteşan, de la Tribunalul Caraş-Severin, ne-a explicat că numărul persoanelor care au dat în judecată Casa judeţeană de pensii este în continuă creştere, ca urmare a multitudinii de modificări legislative care le-au redus oamenilor din drepturi.

Astfel, dacă în 2011, pe rolul justiţiei cărăşene s-au aflat 443 de dosare pentru probleme de asigurări sociale, în 2012, pe masa judecătorilor au trecut deja 293 de cauze până la jumătatea lunii aprilie.

În pofida faptului că numărul de persoane afectate este cu mult mai mare, cei mai mulţi dintre pensionari evită procesele, de teama cheltuielilor de judecată. Însă directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii din Caraş-Severin ne-a dat câteva informaţii liniştitoare pentru oameni. Şi asta pentru că pensionarii ale căror drepturi au fost reduse prin aplicarea incorectă a contribuţiei către Fondul de Sănătate nu trebuie să facă nimic pentru a-şi vedea banii înapoi! Adică nu este necesară nici depunerea vreunei solicitări la Casa de pensii, nici vreun apel în justiţie, banii urmând să le fie restituiţi oamenilor în mod automat.

De ce? „Se aşteaptă publicarea în Monitorul Oficial a două decizii ale Curţii Constituţionale, spune Daniela Deteşan. Prin Deciziile nr. 223 şi 224, pronunţate în data de 13 martie 2012, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiilor de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Potrivit Legii sănătăţii, începând cu 1 ianuarie 2011, «contribuţia datorată de pensionarii ale căror venituri din pensii depăşesc 740 de lei este de 5,5% aplicată asupra acestor venituri şi se virează odată cu plata drepturilor băneşti asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi». Prin aplicarea acestei cote nu putea rezulta o pensie netă mai mică de 740 de lei. Însă, printr-una dintre deciziile din 13 martie, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii sunt constituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5% se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depăşesc 740 de lei“.

Directorul de la Pensii a precizat că, potrivit Constituţiei, dispoziţiile respective îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziilor Curţii Constituţionale, dacă organul emitent nu pune de acord aceste prevederi cu cele ale Constituţiei. Trebuie specificat, totuşi, că deciziile care-i îndreptăţesc pe pensionari n-au fost publicate încă…

Antoniu Mocanu

Adaugă comentariu