Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Comercializarea produselor agricole în pieţe va funcţiona pe baza unor noi reguli, care au intrat în vigoare la finele anului trecut.

Pentru a-şi putea vinde produsele la piaţă, ţăranii sunt obligaţi să deţină un atestat de producător care înlocuieşte actualul certificat. Pe lângă acest document, producătorul este obligat să mai deţină şi un carnet de comercializare, asemănător unui chitanţier. În cazul comerţului cu amănuntul, agricultorul va completa într-o filă a acestuia produsele agricole şi cantităţile totale vândute în ziua respectivă. Lucrurile se schimbă însă în cazul comerţului cu ridicata. În această situaţie, agricultorii vor utiliza filele din acest carnet după cum urmează: primul exemplar se înmânează cumpărătorului, al doilea se păstrează de către vânzător, iar al treilea rămâne în carnet.

Atestatul de producător va fi valabil un an calendaristic de la data emiterii şi va fi vizat semestrial la primăria comunei, oraşului, municipiului, după caz. Toate aceste reglementări sunt prevăzute de Legea 145/2014, care a intrat în vigoare în noiembrie anul trecut. Conform actului normativ, atestatul de producător va cuprinde numele şi prenumele agricultorului, precum şi denumirea produselor şi suprafaţa de teren exploatată, respectiv efectivele de animale care sunt înregistrate în registrul agricol organizat de autorităţile administraţiei publice locale pe a căror rază se află terenul, ferma sau gospodăria. La fel ca atestatul de producător, şi carnetul de comercializare se va elibera la cerere de către primarul pe a cărui raza de competenţă se află terenul, ferma sau gospodăria în care se obţin produsele estimate a fi destinate comercializării, în termen de cinci zile lucrătoare de la data solicitării, dar numai după verificarea existenţei atestatului şi a produselor supuse comercializării. Vânzarea produselor cumpărate de la terţe persoane în baza carnetului de comercializare este interzisă. Persoanele care nu vor respecta prevederile de mai sus riscă amenzi de până la 22.500 de lei.

Chiar dacă prevederile legii nu sunt privite cu ochi buni de cei care îşi vând marfa în pieţe, ing. Liviu Munteanu, consilier pe probleme de agricultură în cadrul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, este de o cu totul altă părere: „Această lege urmăreşte trasabilitatea produselor agricole şi îi avantajează pe ţărani. Actul normativ înăspreşte condiţiile de acordare a atestatului de producător, iar prin el se încearcă stoparea acaparării pieţelor agroalimentare de către samsari. Mai mult, prin această lege administratorii pieţelor sunt obligaţi să ofere 40% din suprafaţa totală a pieţei producătorilor agricoli deţinători de atestat“. Până la primirea noilor atestate, producătorii se pot folosi de vechile certificate, dacă acestea sunt vizate pe trimestrul I 2015.

Adaugă comentariu