Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Stimulate de ministerul de resort, mai multe societăţi intenţionează să investească în Caraş-Severin.

Există trei segmente înspre care se îndreaptă investiţiile cărăşene, şi anume parcuri eoliene, microhidrocentrale (MHC) şi parcuri fotovoltaice. În ceea ce priveşte procedurile ce cad în seama Agenţiei pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin, pe segmentul parcurilor eoliene au finalizată procedura pentru acordul de mediu 13 parcuri (Cornereva, Vrani – Răcăşdia, Moldova Nouă, Măceşti, Coronini, Sf. Elena, Turnu Ruieni – Zăvoi, Slatina Timiş, două la Topleţ şi trei la Oraviţa) şi în procedură de reglementare 12 (patru la Ciuchici, Răcăşdia, Naidăş, Gârnic, două în zona Oraviţa, Socol, Pojejena, Sasca Montană).

„În total sunt 25 de zone acoperite de eoliene. Funcţionează doar la Oraviţa şi Topleţ. Cea de la Topleţ este o investiţie veche, este de fapt prima, cu vreo 19 turbine, ridicate două. Societatea le-a lăsat pe cele două funcţionale şi acum a finalizat procedura pe celelalte, ţinând cont de finanţare. Mai sunt încă două zone deschise pe aviz de mediu, pe PUZ – Ciclova Română (cu aviz finalizat) şi Berzasca“, a precizat Marius Vodiţă, şef Serviciu Reglementări în cadrul APM Caraş-Severin.

Aceste parcuri, deşi se află în apropierea unor zone protejate, se construiesc în arii în care este permis acest lucru. „Nu se pune problema să se ajungă la compromisuri, dar orice se construieşte aduce modificări morfologice, de peisaj, în structura solului, drumuri de acces. Prin actele de reglementare, deranjul trebuie să fie cât mai mic. Pe lângă faptul că energia este verde, aceste obiective pot aduce şi turişti, cum se întâmplă în alte ţări“, a mai adăugat Vodiţă.

În ceea ce priveşte MHC-urile, trei au procedura finalizată pentru acordul de mediu, zece sunt în procedură şi două au aviz finalizat de mediu. Pentru parcurile fotovoltaice, cinci au procedura finalizată pentru acordul de mediu (Bocşa intravilan, Iaz, Caransebeş, Bozovici şi Luncaviţa), în procedură aflându-se unul singur, în Băile Herculane.

Flavius Rotariu

Adaugă comentariu