Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Proiectul de amenajare a unor drumuri agricole în Caransebeș a depășit faza documentațiilor și s-a mutat pe teren. De câteva zile, constructorul care a câștigat licitația a demarat lucrările în două dintre cele trei zone unde vor fi amenajați cei cinci kilometri de drumuri agricole necesari deținătorilor de terenuri pentru un acces rapid și eficient spre parcelele pe care le lucrează.

„S-au demarat lucrările de decopertare în zona Racovița, unde proiectul prevede realizarea unui drum asfaltat de 2,1 kilometri, și în zona Jupa, unde avem prevăzuți 2,6 kilometri. Urmează ca de săptămâna viitoare, de luni, să fie atacați și cei 480 de metri din zona Pipirig, în prelungirea străzii Ștefan Jianu spre centura ocolitoare. Tot pământul rezultat din decopertări îl vom folosi ca să reducem o mlaștină din zona Caromet pentru a extinde respectiva suprafaţă ca și loturi pentru investitori”, a explicat primarul Marcel Vela.

Potrivit acestuia, proiectul în valoare de un million de euro vine atât în sprijinul deținătorilor de terenuri agricole cât și în cel al celorlalți caransebeșeni, pietoni sau proprietari de vehicule, prin faptul că drumurile de interes public din interiorul municipiului vor fi descongestionate de traficul utilajelor agricole.

Lidia Almăjanu

1 Comment

  1. dar str viile vechi din caransebes cind se face drumul,noi locuitori de pe dealu mare asteptam de citiva ani un drum macar pietruit.Oare pt cine se asfalteaza racovita si stefan jianu8 unde paminturile nu se lucreaza in proportie de 90%.astept si eu un raspuns

Adaugă comentariu