Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – O delegaţie din oraşul Liberec, din Cehia, s-a aflat într-o vizită de lucru pe malurile Bârzavei, unde a avut o întâlnire cu reprezentanţi ai Primăriei Reşiţa.

„Vizita se înscrie în cadrul relaţiilor de parteneriat între municipalitatea reşiţeană şi administraţia din Liberec, facilitate şi de buna colaborare cu Ambasadorul României în Republica Cehă, Excelenţa Sa doamna Daniela Gîtman. Municipiul Reşiţa are în vedere realizarea unor proiecte comune şi cu oraşe din Republica Cehă, în cadrul noului exerciţiu financiar al Uniunii Europene 2014-2020, precum şi stabilirea unor potenţiale relaţii de înfrăţire“, se arată într-un comunicat remis redacţiei. Potrivit municipalităţii, această vizită vine în completarea deplasării efectuate de către o delegaţie a Primăriei Reşiţa în oraşul Liberec, în luna aprilie a anului trecut.

1 Comment

  1. As vrea sa vad pe site-ul primariei un raport in care dom’ primarele sa informeze cel putin trimestrial ce activitati, in special economice, au fost facute cu orasele cu care suntem infratiti. Pentru ca deplasari in Franta, Italia si aiurea s-au tot facut, dar cu ce folos? Ce investitori au fost atrasi , ce investitii au facut in Resita, cati resiteni au facut investitii peste hotare, etc…. Dar n’are primariu curaj sa faca un asemenea raport, pentru ca a facut o nula! MARE! Ca el!

Adaugă comentariu