Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Miercuri seara, în jurul orei 20.00, au fost atribuite, în mod direct, după anunțarea coeficientului electoral, mandatele primilor parlamentari ce vor reprezenta județul în următorii patru ani.

„La Camera Deputaților au fost atribuite două mandate Partidului Social Democrat, respectiv domnilor Ion Mocioalcă și Ion Spânu și un al treilea Partidului Național Liberal, respectiv doamnei Valeria Schelean Șomfelean. La Senat, în această seară s-a atribuit un singur mandat PSD-ului, adică domnului Ionuț Chisăliță. Au fost 91.615 voturi valabil exprimate pentru Senat, iar pragul electoral – 45.857. PSD a obținut 47.689, rămânând un rest de 1.832 de voturi. Coeficientul electoral rezultat la Camera Deputaților a fost de 17.909 voturi. PSD a obținut 35.218 – rezultând două mandate și un rest de 12.429 de voturi care vor merge la București pentru redistribuirea la nivel național. PNL a obținut un mandat și a rămas un rest de 7.379 de voturi. PMP nu a avut coeficientul, dar a obținut 6.911 voturi, ALDE are 4.798, USR 3.324 și UDMR a depășit pragul“, ne-a declarat Nicolae Amzoi, purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral de Circumscripție nr. 11 Caraș-Severin.

Adaugă comentariu