CARAŞ-SEVERIN – Judeţul nostru mereu a fost tentant pentru investitorii în domeniul energiei, fie că a fost vorba de energie eoliană, produsă de microhidrocentrale sau panouri fotovoltaice.
Pe masa Agenţiei pentru Protecţia Mediului au fost mereu proiecte din domeniul energiei pentru avizele de mediu. Unii investitori le-au primit, alţii nu. Unii renunţă la primele piedici, alţii continuă indiferent de rezultate. Singurele parcuri eoliene care deţin autorizaţia de mediu necesară sunt la Topleț (1,8 MW), Oravița (9 MW) şi Sfânta Elena (48 MW). Anul trecut, pe segmentul parcuri eoliene, două planuri urbanistice zonale (PUZ) au fost clasate în procedură pentru aviz de mediu şi 12 parcuri eoliene aflate în procedură pentru obţinerea acordului de mediu au primit decizie de respingere, iar pe segmentul microhidrocentrale patru au primit decizie de respingere la acordul de mediu. Tot cu decizie de respingere s-au ales şi trei parcuri fotovoltaice (două în procedură pentru aviz de mediu şi unul pentru acord de mediu). Respectivele investiţii care nu se vor mai realiza, vor afecta comunităţile din Brebu, Caransebeş, Feneş, Mehadia, Băile Herculane, Domaşnea, Sasca Montană, Ciuchici, Naidăş, Gârnic, Oraviţa, Socol, Pojejena, Berzasca, Vrani şi Răcăşdia.
Anul trecut, potrivit Energy Report, Monsson Group, dezvoltatorul celor mai mari proiecte eoliene din România, a hotărât să se retragă din trei proiecte microhidro pe care le avea în Caraş-Severin. Monsson Alma deţinea majoritatea părţilor sociale în proiectele „Nera Prigor Energy“ (unde controla 70%), „Semenic Energy“ (70%) şi „Caraş Energy” (60%), deţineri pe care le-a cesionat asociaţilor minoritari. Cele trei proiecte, continuate de o altă firmă, au drept scop construirea de microhidrocentrale în zona Nera-Prigor (în amonte de Borlovenii Vechi). Acordul de mediu a fost obţinut, însă urmează ca şi cei de la Apele Române să îşi dea avizul. Pentru avizele de la Ape, investitorii au de făcut tot felul de studii, unul dintre acestea fiind chiar pentru saltul peştelui.
„Da, de exemplu, numai pentru un studiu despre cum sare peştele la baraj trebuie plătiți 30.000 de lei. Faci studiul, dar nu ştii dacă obţii vreun aviz sau rămâi cu saltul peştelui“, ne-a spus, ironic, un investitor în energie. Orice investiţie nerealizată, fie ea şi în energie, afectează comunităţi întregi, începând de la locuri de muncă până la şansa de a avea energie mai ieftină. De asemenea, sunt afectate bugetele localităţilor ce deţin terenuri pe care se pot dezvolta astfel de investiţii. De exemplu, în Valea Almăjului, la Prigor, numai din închirierea terenului pentru o singură eoliană bugetul local câştiga 4000 de euro/an. Pe terenurile de pe Semenic, deţinute de Primăria Prigor, o serie de investitori voiau să dezvolte parcuri eoliene. Unii au şi închiriat parcele pentru care plăteau bani grei, însă atunci când oamenii au vrut să concesioneze terenurile, pentru că numai pe un teren concesionat se poate construi, s-au lovit de refuzul consilierilor locali care, chipurile, nu voiau să vândă muntele. Acum, au rămas cu muntele dar şi cu bugetul local cam gol. Iar cazul Prigor este doar un exemplu. În concluzie, potenţial avem, investitori care să bage bani în vânt, soare şi apă, la fel. Investiţiile lipsesc pentru că fie ne împotmolim în faţa saltului peştelui, fie în cea a gândirii fără perspectivă a multor aleşi locali.