Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Progresul Ezeriş – Şoimii Oţelu Roşu 2-4 (0-0), sâmbătă, 29 septembrie, în runda cu numărul 4 a Ligii a IV-a, meciul disputându-se pe Stadionul „Gloria” din Reşiţa, acolo unde băieţii lui Adrian Enăşescu sunt consideraţi gazde.

Progresul putea deschide scorul în minutul 10, când Simion a centrat de pe stânga, iar Roşu a pus latul la 2 metri, însă mingea s-a dus peste poartă. Oaspeţii şi-au trecut şi ei în cont o ocazie, în minutul 42, când Ispas a lobat apărarea Progresului, însă lui Nedelcea i-a lipsit un vârf de gheată pentru a trimite balonul în plasă. Gazdele au deschis scorul în minutul 50, după ce Secula a şutat în bară, mingea a revenit în teren, iar Marişescu a trimis cu capul, de la 4 metri, în poarta lui Grecu. Oaspeţii au egalat în minutul 54, când Dumitru l-a faultat în suprafaţa de pedeapsă pe Goman, lovitura de pedeapsă fiind transformată de Caia. Oaspeţii au trecut în avantaj în minutul 62, după un contraatac în care Ispas l-a angajat în careu pe Caia, iar acesta a trimis, de la 10 metri, în poarta gazdelor. Băieţii antrenaţi de Constantin Marcu au mai înscris o dată, un minut mai târziu, când Nedelcea a scăpat singur spre poarta adversă şi, de la 14 metri, l-a lobat pe Varga. Progresul a redus din handicap în minutul 70, când Roşu a centrat de pe partea dreaptă, iar Secula, aflat în centrul careului, l-a executat pe Grecu. În minutul 89, oaspeţii au beneficiat de o lovitură liberă de la 35 de metri, Ispas i-a pasat pe dreapta lui Nedelcea, acesta a centrat înalt, iar Caia, aflat la 12 metri, a trimis în drepata lui Varga, stabilind scorul final.

Progresul Ezeriş: A. Varga, A. Bobină, A. Rusnac, P. Măduţă (min. 85, G. Vamanu), N. Marişescu, I. Simion, A. Urlică (85, A. Man), C. Roşu, I. Budai (46, P. Secula), A. Dumitru, A. Leonte; rezerve: G. Buzera, G. Vlad, D. Guţu, A. Spătaru. Antrenor, Adrian Enăşescu.

Şoimii Oţelu Roşu: E. Grecu, A. Bondoc, O. Dan, F. Iacov, S. Opruţ (43, M. Goman), G. Hrudei, A. Ştefan, R. Stava, D. Nedelcea, D. Ispas, S. Caia; rezerve: C. Radu, M. Constantin, I. Gugea, C. Burchelea. Antrenor, Constantin Marcu. 

A arbitrat la centru Roberto Svatsinka (Reşiţa), asistat la cele două linii de Paul Miculescu (Caransebeş) şi Daiana Sadovan (Caransebeş).  Observatori: Marius Popescu (Reşiţa) şi Petru Herghelegiu (Bocşa).

Adaugă comentariu