Caraş-Severin, Romania

Principala urmare a alegerilor europarlamentare, cel puţin pe scena politică românească, a fost, fără îndoială, retragerea lui Crin Antonescu din cursa pentru prezidenţiale. Un personaj care, de-a lungul timpului, şi-a asumat şi promovat destule decizii şocante

În 2009 l-a susţinut pe Mircea Geoană împotriva lui Traian Băsescu, apoi a intrat în USL alături de PC şi PSD; a pregătit şi a negociat alăturarea PNL la PPE, întâlnindu-se cu Joseph Daul pentru a pune la punct detaliile acestei mutări. După ce a decis ieşirea din USL, a renunţat imediat la preşedinţia Senatului, a doua funcţie în Stat. Cea mai recentă decizie de acest gen a fost în urmă cu o săptămână, când, asumându-şi rezultatul slab de la europarlamentare, a demisionat din fruntea partidului şi a hotărât fuziunea cu PDL. Nu cred că i-a fost simplu să ia astfel de decizii controversate şi dificile, uneori trebuind chiar să facă puţină ordine prin partid, îndepărtând anumiţi membri bănuiţi a avea simpatii social-democrate, gen Daniel Chiţoiu şi Radu Stroe.

Şi-a atras antipatii şi trădări. Tăriceanu, pe vremuri marele adversar al USL, a părăsit PNL-ul chiar pentru Ponta, care mai apoi l-a trimis să se învârtă în jurul liberalilor pentru a-i readuce în Uniune (de fapt, pentru a-i îndepărta de PDL, dovadă că premierul a învăţat din înfrângerea lui Năstase). Chiar şi oamenii pe care Antonescu i-a adus în partid, cum ar fi Eduard Hellvig şi Mircea Diaconu, nu i-au fost alături până la capăt. Hellvig pentru simplul fapt că mereu a rămas un conservator, iar Diaconu pentru că şi-a obţinut fotoliul de europarlamentar cu ajutorul altora decât liberalii.

Hotărârile sale au nemulţumit mulţi oameni, atât alegători cât şi membri de partid, însă au reuşit să aducă PNL-ului cel mai mare număr de parlamentari şi aleşi locali din istoria sa post-decembristă, iar acum, prin apropierea de PDL, au creat posibilitatea de a trimite un liberal la Cotroceni.

Dincolo de a fi cel mai bun orator din piaţa publică şi de a fi un bun pokerist, aşa cum ironic îl catalogau unii jurnalişti, Crin Antonescu a demonstrat că nu îi e frică să ia decizii nepopulare atunci când le consideră necesare, indiferent dacă e vorba de a face curăţenie prin propriul partid sau chiar de o alianţă cu duşmanul de ieri. Iar prin retragerea din cursa pentru prezidenţiale, dar şi prin refuzul său de a o chema şi pe Elena Udrea la negocieri, a blocat PSD la acel scor de 37 la sută, a dezumflat toate manevrele social-democraţilor, care voiau să se prezinte drept unica alternativă la Traian Băsescu. Cu atât mai mult cu cât aceştia trebuie să se descurce cu numărul de alegători pe care l-au obţinut la europarlamentare (fiind binecunoscută disciplina electoratului social-democrat, care votează la orice scrutin), în timp ce noua alianţă-fuziune-grupare de dreapta are acces la ceva ce PSD-ul nu poate ajunge: milioanele de alegători care săptămâna trecută nu s-au prezentat la urne dar care, dacă o vor face la prezidenţiale, pot înclina decisiv balanţa în favoarea PNL-PDL-ului. Exact ca acum un deceniu. Dacă joacă poker pe scena politică, înseamnă că Antonescu nu şi-a spus ultimul cuvânt în politica românească.

Nina Curiţa

Sursa foto: shutterstock.com

1 Comment

Adaugă comentariu