Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Cine mai ciupeşte câte un leu din diferite activităţi, riscă să piardă indemnizaţia pentru creşterea copilului!

Dacă toată lumea credea că indemnizaţia şi concediul pentru creşterea copilului sunt o nimica toată, ei bine, când vine vorba de calităţile speciale ale titularului, Fiscul schimbă lucrurile. Astfel, în cazul în care beneficiază de aceste drepturi, întreprinzătorii titulari ai unei întreprinderi individuale, membrii întreprinderii familiale, cei cu statut de persoană fizică autorizată să desfăşoare activităţi economice, persoanelor care realizează venituri din profesii libere, dar şi cele care le obţin din drepturi de proprietate intelectuală (la care impozitul pe venit se determină pe baza datelor din evidenţa contabilă în partidă simplă) trebuie să-şi îndeplinească nişte obligaţiile fiscale.

În perioada în care aceştia beneficiază de concedii şi indemnizaţii pentru creşterea copilului, nu pot desfăşura alte activităţi supuse impozitului pe venit, iar în cazul în care desfăşoară alte activităţi, li se suspendă respectiva indemnizaţie! Totuşi, pentru aceste indemnizaţii nu se datorează impozit pe venit şi nici contribuţii sociale obligatorii.

În acest context, contribuabilii care obţin astfel de indemnizaţii au obligaţia să depună la organul fiscal competent formularul 601 „Cerere de încetare a obligaţiei de plată a contribuţiei de asigurări sociale”, întrucât le încetează calitatea de contribuabil la sistemul public de pensii. Documentul trebuie însoţit de actele emise de instituţiile plătitoare.

În cazul în care contribuabilii nu mai beneficiază de indemnizaţie, au obligaţia depunerii în termen de 15 zile a formularului 600 „Declaraţie privind venitul asigurat la sistemul public de pensii”, în vederea reasigurării la respectivul sistem.

Antoniu Mocanu

Adaugă comentariu