Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Federaţia Română de Box derulează în această vară proiectul „O mănuşă de ajutor”, la care CSM Reşiţa participă alături de alte cinci centre de box din ţară, cu scopul de a descoperi noi tineri amatori ai nobilei arte.

Proiectul se derulează pe durata a două luni, fiind angrenaţi copii din centrele de plasament Speranţa şi Humanitas Pro Deo din Reşiţa. La antrenamentele de la sala de box a CSM Reşiţa vin zilnic 20 de copii de la centrele amintite, care se pregătesc sub atenta îndrumare a antrenorilor Radu George şi Adrian Mărcuţ. Din cei 20 de copii vor fi selecţionaţi în cele din urmă cinci dintre ei, despre care directorul general al Municipalului reşiţean, Rusalin Fâc, speră să rămână în cadrul secţiei de box.

Copiii beneficiză pe perioada celor două luni de pregătire de transport gratuit, de masă, de antrenament de specialitate, toate suportate de către Federaţia Română de box. Cei selecţionaţi vor participa la finele lunii august la o tabără de pregătire la Constanţa, alături de ceilalţi copii de la celelalte centre. Proiectul „O mănuşă de ajutor” face parte dintr-un program mai amplu, derulat la nivel naţional de Ministerul Educaţiei, la mai multe ramuri, şi anume „Pierre de Coubertin”.

Adaugă comentariu