REŞIŢA – Luna mai a fost una încărcată de competiţii, de la care studenţii reşiţeni s-au întors acasă cu premii.
În decursul lunii mai, tinerii care învaţă sub cupola Universităţii Eftimie Murgu din Reşiţa s-au remarcat la mai multe competiţii ştiinţifice studenţeşti organizate în ţară, întorcându-se acasă cu premii.
În cadrul celei de-a XX-a ediţii a Sesiunii de Comunicări a Cercurilor Ştiinţifice Studenţeşti – SECOSAFT 2015, organizată de Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu“ din Sibiu, premiul al III-lea de la secţiunea Management şi economie a fost acordat pentru o lucrare realizată de Vadim Chistruga şi Dumitru Cucer, studenţi în anul III la Facultatea de Inginerie şi Management a UEMR, coordonaţi de as.univ.dr.int. Olga-Ioana Amariei. Competiţia a atras 210 concurenţi de nivel licenţă şi master, de la universităţi din România, Bulgaria şi Republica Moldova, care au prezentat 171 de lucrări.
Două premii – I şi III – şi o menţiune au fost aduse acasă de reşiţenii participanţi la Simpozionul Naţional „Brainstorming în Agora Cercurilor Studenţeşti“ – BACStud 2015 – ediţia I, organizat la Universitatea AGORA din Oradea. La secţiunea Materiale şi tehnologii, premiul I şi III i-au revenit, pentru lucrări diferite, lui Răzvan Lăpădat (coordonatori: dr.ing Lenuţa Cîndea şi dr.ing. Cornelia Anghel-Drugărin), student în anul II la Facultatea de Inginerie şi Management a UEMR, iar la secţiunea Informatică aplicată în inginerie, o menţiune a fost acordată tinerilor Bogdan Stănculescu şi Cristian Fleşer (coordonaţi de dr.ing. Cornelia Anghel-Drugărin), studenţi în anul II la Facultatea de Inginerie şi Management de la Reşiţa.
Studenţii au adus la Reşiţa şi două premii obţinute la Olimpiada Naţională a Economiştilor în Formare, organizată de către Asociaţia Facultăţilor de Economie din România (AFER). La secţiunea Marketing, derulată la Universitatea „Valahia“ din Târgovişte, Rusalin Ionel Tînjeleu (coordonat de as.univ.drd. Suzana Demyen), student în anul II la Facultatea de Ştiinţe Economice a UEMR, a obţinut premiul pentru creativitate, iar la secţiunea Economie şi dezvoltare durabilă, desfăşurată la Bucureşti, Marcian Rusu (coordonat de conf.univ.dr. Mirela Minică), masterand în anul I la Facultatea de Ştiinţe Economice, a obţinut o menţiune. În ambele competiţii naţionale, s-au întrecut în creativitate şi în dezbateri interactive peste 90 de studenţi de la toate facultăţile de Ştiinţe Economice din ţară, după cum ne informează prof.univ.dr. Gheorghe Popovici, prorector pentru relaţia cu studenţii şi parteneriate.