CARANSEBEŞ – Prezent zilele trecute la festivitățile prilejuite de Ziua patronului spiritual al Colegiului Național „C.D. Loga” Caransebeș, primarul municipiului, Felix Borcean, a avut o veste dătătoare de speranțe pentru elevii și cadrele didactice ale prestigioasei instituții de învățământ caransebeșene. Edilul le-a transmis că municipalitatea are în obiectiv pentru anul viitor reabilitarea fațadei clădirii, lucrare neprinsă în proiectul campusului preuniversitar.
„Este una dintre dorințele nu doar ale mele, ci cred că ale întregului oraș, de a da o față nouă şi acestui colegiu, și sper, nu vreau să promit dar sper, că în 2018, cu atât mai mult cu cât sărbătorim centenarul Marii Uniri, și această unitate de învățământ să arate la fel de bine cum arată și rivala între ghilimele, Colegiul Național <<Traian Doda>>. De altfel, de când sunt primar, cel mai mult ne-am ocupat de Colegiul Național <<C.D. Loga>>, atât prin finalizarea investiției de la campusul preuniversitar, cu sală de sport, cantină, internat pentru elevi și bloc de garsoniere pentru profesori, cât și prin finalizarea parțială a curții interioare pentru ca elevii să poată ieși în aer liber în timpul pauzelor”, a declarat primarul Felix Borcean.