Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Scriitoarea Lavinia Călina invită iubitorii de lectură la dubla lansare de carte ce va avea loc vineri, 17 iunie, la ora 19:00, la Opium Cafe.

După romanul „Zona zero” şi cele două volume din seria „Ultimul avanpost”, vineri seara Lavinia lansează a cincea sa carte.  Intitulată „Blestemul zorilor”, această carte este a doua din seria „Neamul corbilor”. „În principiu, este o carte cu vrăjitoare, magie, acţiune, dar şi cu poveşti de iubire, o carte în care întunericul şi lumina se împletesc”, ne-a dezvăluit autoarea pentru care scrisul este un mod de relaxare şi care-şi sfătuieşte cititorii să-şi urmeze visele. La evenimentul de vineri va participa şi scriitoarea timişoreancă Ioana Duda, care îşi va lansa romanul intitulat „Instinct”.

Adaugă comentariu