REȘIȚA/CARANSEBEȘ – Zeci de cupluri din cele două municipii ale județului au fost premiate de administrațiile locale, în semn de prețuire pentru exemplul pe care-l dau generațiilor mai tinere
„Consiliul Local şi Primăria Reşiţa acordă câteva diplome celor care au împlinit 50 de ani de căsnicie. Sunt un exemplu demn de urmat, 50 de ani sunt o viaţă de om, şi chiar cred că trebuie respectaţi de toată comunitatea“, a rostit viceprimarul Reşiţei, Ioan Crina, înaintea deschiderii festivităţilor organizate pentru 25 de cupluri longevive din municipiu. Ioan Crina i-a felicitat pe cei prezenţi, explicând că-i apreciază în special pentru că şi-au păstrat demnitatea şi mândria de a fi reşiţean, într-o vreme când lumea nu prea mai pune mare preţ pe Reşiţa.
Și 18 familii de caransebeșeni care au sărbătorit în ultimele luni „Nunta de aur” au fost premiate joi de administrația locală. Doctori, profesori sau simpli oameni au fost aplaudați la scenă deschisă pentru exemplul frumos pe care continuă să-l dea tinerei generații. „Aceste familii sunt exemple de bună înțelegere, de reușită în viață, iar noi i-am premiat și am sărbătorit împreună cu dânșii pentru aceste momente unice”, a spus primarul Marcel Vela. La final, conducerea municipalității i-a invitat pe sărbătoriți la un pahar de șampanie, moment prielnic pentru „cuplurile de aur” să mai afle direct de la sursă planurile administrației locale pentru 2016.