Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – De la jumătatea lunii, pentru preschimbarea permisului de conducere este valabilă doar programarea on-line.

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Caraş-Severin a pus la dispoziţia cetăţenilor care doresc preschimbarea permisului de conducere un sistem de programări on-line, pentru a scurta timpul de aşteptare la ghişeu. Astfel, accesând link-ul http://www.drpciv.ro/rezervarecs/preschimbare.php, care poate fi găsit şi pe pagina oficială a Instituţiei Prefectului – Judeţul Caraş-Severin, www.prefcs.ro, solicitantul are posibilitatea alegerii datei în care doreşte să se prezinte pentru depunerea documentelor. Rezervarea se poate efectua numai pentru următoarele două luni calendaristice (fără sâmbătă sau duminică) cu excepţia sărbătorilor legale. Odată efectuată rezervarea, aplicaţia nu va mai permite o altă rezervare decât după expirarea acesteia. Solicitanţii se vor prezenta la ghişeul de preschimbare permise la ora şi data rezervată, având asupra lor dosarul, cartea de identitate, permisul de conducere şi rezervarea listată. Rezervările pentru ziua curentă pot fi efectuate doar pana la ora 8:00. Până în data de 15 martie 2017, persoanele cu bon de programare on-line vor avea prioritate faţă de persoanele fără programare, urmând ca, începând cu data de 15 martie, preschimbarea permisului de conducere să se facă numai în baza programării prealabile on-line.

Foto: Instituția Prefectului Caraș-Severin

Adaugă comentariu