Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În condiţiile intensificării activităţilor seismice pe teritoriul ţării, a fost demarată o campanie de informare.

Săptămâna aceasta a fost lansată oficial campaniei naţională de informare şi pregătire a populaţiei – „Nu tremur la cutremur”.

Materialele campaniei au fost realizate de specialişti ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, în colaborare cu experţi în domeniu şi parteneri din societatea civilă, în vederea informării, conștientizării și pregătirii populației pentru a reacționa corect în situația producerii unui cutremur de magnitudine ridicată.

Printre acţiunile vizate se numără pregătirea la faţa locului, exerciţii în şcoli desfăşurate de inspectoratele pentru situaţii de urgenţă cu copii, informarea publică prin pliante şi alte materiale. În perioada ce urmează, acţiunile inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă vor urmări să atragă atenţia în special asupra modului de comportare al cetăţenilor în situaţia producerii unui seism.

Grupul ţintă este reprezentat de copii şi adulţi atât din mediul urban, cât şi din cel rural, care pot fi expuşi unei astfel de situaţii. În măsurile de protecţie a locuinţei la seism se impun recunoaşterea locurilor în care ne putem proteja; grinda, tocul uşii, birou sau masă rezistentă etc., identificarea şi consolidarea unor obiecte care pot cădea sau deplasa în timpul seismului; asigurarea măsurilor de înlăturare a pericolelor de incendiu, asigurarea stării de rezistenţă a locuinţei.

Adaugă comentariu