REŞIŢA – Spunea primarul Reşiţei vizavi de Hidroconstrucţia, însă „cu cei de la Electrosistem trebuie mers în instanţă“!
Cum în municipiul de pe Bârzava vor tot fi lucrări anul acesta, dar şi în următorii doi ani, pentru apă şi canalizare, prezentate în prezenţa primarului Ioan Popa de cei de la AquaCaraş şi Hidroconstrucţia, edilul a fost întrebat dacă în caz de tergiversare şi depăşiri de termen va amenda executantul.
„Pe mine nu mă încălzeşte cu nimic să le dau amenzi, nu am nicio satisfacţie să dau amenzi. Nu câştigă nimeni nimic din asta. La Hidroconstrucţia s-au schimbat multe şi s-au schimbat în bine, cel puţin în modul în care lucrează de la începutul acestui an. Uitaţi-vă pe strada Progresului, tot ce s-a săpat s-au umplut şanţurile peste noapte, nu au fost blocaje deşi s-a circulat pe o singură bandă. Cu Hidroconstrucţia avem acum o relaţie bună“, a spus Nelu Popa.
Edilul a precizat că problemele avute cu AquaCaraş şi Electrosistem sunt legate de anii 2013 – 2014. „Sunt străzi care nu au fost închise după lucrări de Electrosistem şi în cea mai mare parte, procent covârşitor, sunt cele de la Pompieri în sus (Prislop, Bârzavei, Aurel Vlaicu), străzi pentru care noi suntem înjuraţi mereu pe social-media. La întrebările mele de la începutul mandatului, au spus că nu au avut bani. Apoi au avut bani, dar tot nu le-au închis. Eu mă gândesc că trebuie mers în instanţă, cu cei de la Electrosistem, cumva trebuie tranşată povestea asta. Eu nu pot să mă duc să închid lucrările, să le refac. Nu am vrut să dau în Hidroconstrucţia, pentru că ei fiind în asociere, răspund cumva solidar şi lucrurile nu mai pot merge mai departe“, a mai precizat edilul Reşiţei.
După lucrările de pe Bulevardul Al.I. Cuza ce vor da bătăi de cap reşiţenilor, conform spuselor primarului Reşiţei, „singura lucrare care va mai fi urâtă, vorbesc de apă-canal, va fi la Câlnic, la ieşirea din Reşiţa, după Mol, la vreo 500 de metri. Se va sparge din nou o bandă întreagă pe lângă biserica ortodoxă, lucrarea va crea disconfort pentru cei care circulă spre Timişoara. Iar toate aceste lucrări, precizez încă o dată că nu Primăria Reşiţa le face, ci AquaCaraş“.
Nina Curiţa