Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Ana Varga, a făcut precizări legate de modificările de substanţă ale actului normativ, atât personalului silvic, cât şi agenţilor economici implicaţi în procesarea materialului lemnos.

Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură s-a întâlnit cu conducerea Direcţiei Silvice Caraş-Severin, după care s-a deplasat la Caransebeş, unde a avut loc o dezbatere la care au participat membrii Asociaţiei Firmelor de Exploatare Forestieră, pe marginea modificărilor ce vor fi aduse Codului Silvic. Ulterior, în calitate de preşedinte al organizaţiei naţionale a femeilor liberale, a avut o întâlnire cu doamnele din filiala judeţeană a PNL Caraş-Severin.

Legat de Codul Silvic, Lucia Varga a prezentat principalele patru modificări. Prima dintre ele se referă la comercializarea lemnului măsurat, din rampe şi depozite ale Romsilva şi nu pe picior ca în prezent.

„Din anul 2016, toată masa lemnoasă va fi comercializată din rampe şi depozite, iar agenţii economici nu vor mai avea ce să caute în parchetele de exploatare. Încercăm diminuarea tăierilor ilegale şi o măsurare exactă, nu estimativă cum se întâmplă la vânzarea materialului lemnos «pe picior». Jumătate din ceea ce se va exploata anul viitor ca masă lemnoasă va fi vândută din depozite, iar anul următor, integral. Astfel, avizele de însoțire a mărfii nu vor mai fi eliberate de către firmele de exploatare, ci de ocoalele silvice de stat şi private. Ca atare, la nivel naţional, din 8.000 de emitenţi ai acestor avize vor mai rămâne 450 şi se va putea avea un control mai riguros”, a precizat Lucia Varga.

O altă modificare se referă la scutirea de la plata pazei pădurilor private de până la 30 hectare, ce va fi asigurată de către personalul Romsilva, din surse proprii, fără plată. „Încercăm să protejăm micii proprietari privaţi, care vor fi stimulaţi să protejeze pădurea prin vânzarea certificatelor de dioxid de carbon”, a mai amintit ministrul. O altă direcţie se referă la responsabilizarea personalului silvic prin introducerea autorizaţiei de practică. „Aceasta ar putea fi pierdută în caz de încălcare gravă regimului silvic. Sistemul silvic va trebui curăţat, şi la propriu şi la figurat”, a adăugat Lucia Varga.

Cea de a patra măsură se referă la sprijinirea agenţilor economici din industria prelucrătoare a lemnului, coroborată cu reducerea exportului de materie primă şi prelucrarea acesteia pe plan local. „Exportul de masă lemnoasă în 2012 a crescut de patru ori faţă de 2002. De aceea, exploatarea pe plan local ar trebui să fie vârful de lance al dezvoltării judeţului dumneavoastră. Vorbim şi de împăduriri pentru împiedicarea procesului de eroziune a solului şi realizarea perdelelor forestiere. E o stare gravă la Moldova Nouă, unde cred că va trebui să începem deja primele perdele forestiere şi împăduriri. Trebuie eliminat discofortul creat de iazurile de decantare”, a mai adăugat ministrul.

Flavius Rotariu