Caraş-Severin, Romania

BREBU – Comuna Brebu primeşte bani pentru drumuri şi lumină mai bună pe străzi.

Luna aceasta, conducerea Primăriei Brebu semnează, la Bucureşti, două contracte de finanţare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, pentru reabilitarea reţelei rutiere şi modernizarea iluminatului stradal. „Am depus toate documentaţiile şi avizele necesare în vederea asfaltării mai multor drumuri comunale. Aproximativ opt kilometri vor fi modernizaţi. De asemenea, toate lămpile stradale vor fi înlocuite cu leduri economice, astfel că nu va mai exista colţ fără lumină în comună. Pentru aceste două proiecte voi semna, săptămâna viitoare, contractele de finanţare, cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. După ce vom reuşi să asfaltăm şi aceşti opt kilometri, pot spune că avem rezolvate toate drumurile comunale. În anii trecuţi am reuşit să modernizăm reţeaua rutieră, cu bani de la Uniunea Europeană. Prim accesarea Măsurii 322, am asfaltat şase kilometri. De asemenea, aşteptăm luna aceasta vizita în teren a angajaţilor de la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, pentru amenajarea unui drum agricol de opt kilometri, care va pleca din gara Brebu şi va duce până sus la mănăstire“, ne-a declarat primarul comunei Brebu, Viorel Mitea Roşca.

În următoarea perioadă, se vor executa lucrări şi la fântâna care va alimenta cu apă localităţile Valeadeni şi Apadia. „Reţeaua de distribuţie a apei este gata, s-au montat şi bazinele. Am forat în două locuri, iar acum rămâne să vedem de unde se va face şi alimentarea cu apă, pentru că una dintre fântâni nu face faţă. Cealaltă este undeva în marginea satului, iar pentru a aduce apa până la bazinele prin care se face captarea, este nevoie de alte lucrări. Aşa că, va mai dura puţin până vom da drumul la reţea!“, a concluzionat primarul comunei Brebu.

Adaugă comentariu