Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraş-Severin continuă campania de combatere a muncii la „negru“.

În lunile decembrie 2011 – ianuarie 2012, inspectorii de muncă au efectuat mai multe controale, în vederea identificării cazurilor de muncă fără forme legale.

Acţiunile au avut loc în unităţile de cazare aflate în zonele montane – Gărâna, Brebu Nou, Muntele Mic, muntele Semenic – precum şi în pensiunile şi motelurile de pe raza localităţii Bocşa. Potrivit declaraţiilor făcute în cadrul unei conferinţe de presă de către Iustin Bretcu, şef Serviciu Corp Control Relaţii de Muncă, inspectorii au verificat 16 societăţi, unde lucrau aproximativ 100 de persoane.

Deşi au fost sancţionaţi toţi cei 16 angajatori, nici unul nu a primit amenzi pentru munca „la negru“, ci pentru alte aspecte privind nerespectarea Codului Muncii.

„În total, au fost aplicate 44 de sancţiuni, unii angajatori primind chiar unul sau două avertismente. Au fost consemnate cu această ocazie un număr de 108 neconformităţi, din care 77 au fost depistate pe relaţii de muncă şi 31 pe sănătate şi securitate în muncă. Menţionez că nu au fost aplicate amenzi contravenţionale, dar dacă angajatorii nu vor lua măsurile necesare pentru a remedia deficienţele constatate de inspectorii noştri, la următorul control aceştia vor fi pasibili de amenzi care pot ajunge până la 10.000 de lei“, a precizat Iustin Bretcu.

În domeniul relaţiilor de muncă, principalele deficienţe întâlnite de inspectorii ITM au fost legate de: necompletarea regulamentului de ordine interioară şi neprezentarea acestuia angajaţilor, neacordarea repausului săptămânal şi a sporului salarial pentru angajaţii care lucrează în timpul weekend-ului, precum şi neîntocmirea foilor colective de prezenţă. Acestea nu au fost însă singurele abateri de la lege a angajatorilor. În domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, inspectorii au constatat că o mare parte din angajatorii controlaţi nu aveau întocmit planul de prevenire şi protecţie, la fel cum, tot aceştia nu au urmărit dacă salariaţii utilizează sau nu echipamentele de protecţie.

Roxana Bălan Nafiru

Adaugă comentariu