Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În municipiul Deva s-au desfăşurat întrecerile Campionatului Naţional de minifotbal, ediţia 2011/2012. La competiţie au participat 20 de echipe, cele mai bune din ţară, dintre campioanele judeţene, stabilite după etapele zonale, Euroregiuni. Printre acestea s-a regăsit şi Nigeria Reşiţa, câştigătoarea Campionatului Judeţean de Minifotbal Caraş-Severin, competiţie organizată, în premieră, de Clubul Sportiv Sabrina Reşiţa şi girată de Federaţia Română de Minifotbal Amatori.

Conform tragerii la sorţi, Nigeria Reşiţa a fost repartizată în Grupa B, alături de campioanele judeţelor Hunedoara, Sibiu, Galaţi şi Zalău. Din păcate, reprezentanta judeţului nostru a înregistrat trei eşecuri şi o victorie, clasându-se pe locul patru.

Rezultate: 2-4, cu Euro Glia Nufălău (Zalău); 0-1, cu Avantaje Deva; 1-3, cu Bronx Galaţi; 5-1, cu Old Foxes Mediaş.

„A fost o experienţă inedită şi necesară, ne-a precizat Robert Buzzi, delegatul echipei. Consider că am avut evoluţii mulţumitoare, că ne-am ridicat la nivelul competiţiei. Mai ales că am fost la prima participare, la acest nivel. De altfel, prezenţa printre cele mai bune 20 de echipe din ţară este o realizare care ne determină să aspirăm la mai mult, în ediţia viitoare a campionatului“.

Nigeria Reşiţa: Bogdan Caramalău, Adrian Anghel, Adrian Anton, Florin Bârcean, Alexandru Buzzi, Cristian Fetescu, Mircea Keller, Adrian Lăzăroiu, Marius Mozici, Petre Vernicu, Natanael Pungilă, Marius Smaniotto.

„Am fost alături de jucătorii de la Nigeria Reşiţa, pe toată durata turneului final, ne-a declarat Dorin Voina. Am discutat şi cu oficialii federaţiei şi au apreciat eforturile noastre de a organiza un campionat judeţean. Suntem printre cele 36 de judeţe care au promovat această competiţie, cu mare priză la iubitorii de sport, ai fotbalului în special. Sperăm ca în ediţia 2012/2013 să ne organizăm mult mai bine“.

Adaugă comentariu