REȘIȚA – Expresia „să fim mai buni“ este desuetă dacă devine realitate de doar două ori pe an.
Beneficiarii serviciilor oferite de Complexul de Servicii Sociale Comunitare pentru Persoane Adulte Reșiţa se bucură de fiecare cor de copii care îi colindă, de fiecare portocală pe care o primesc, dar, în adâncul sufletului apare o undă de tristeţe. Şi asta pentru că bucuria resimţită în aceste zile este umbrită de certitudinea faptului că, după ce trec sărbătorile, revine o perioadă de singurătate. Pentru că diferenţa e prea mare, pentru că unii aparţinători nu-şi mai vizitează bătrânii decât la internare.
„De Paşte şi de Crăciun, dar mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă suntem nevoiţi să programăm vizitele celor care vin să bucure bătrânii, deoarece ne trezim săptămânal cu câte patru – cinci instituţii sau organizaţii, asta pe lângă persoane fizice, care doresc să le aducă acel «strop de bucurie» asistaţilor noştri. Explicaţia programării la care suntem obligaţi este cea că prea multe activităţi îi obosesc pe bătrâni, şi, în timp, pot considera prezenţa la aceste evenimente ca pe o corvoadă. După ce lumea dă buluc şi ne pupă bătrânii, în ianuarie – februarie – martie… se cam uită de ei“, a recunoscut Cristian Vîlceanu, directorul complexului. Vă reamintim că în cadrul şedinţelor lunare ale Comitetului Consultativ pentru problemele Persoanelor Vârstnice s-a vorbit despre intenţia de a se organiza cluburi de voluntari, pe model occidental, care să „adopte“ vârstnici pentru a-i menţine în circuitul social.
Nu toţi beneficiarii serviciilor Complexului reşiţean sunt resemnaţi cu latenţa. Unii încă sunt vivace şi vor să participe la diferite activităţi. „Au existat voluntari care ne-au organizat jocuri de bingo, alte distracţii, au vorbit cu noi… a fost frumos. Încercăm şi noi, aici, să facem tot ceea ce se poate. E mai bine decât înainte, dar unora ne cam lipseşte interacţiunea cu alte persoane decât vecinii de cameră. Unii dintre noi avem dificultăţi în a ne deplasa şi ştim că e greu pentru voluntari să vină până la noi, poate şi din cauza distanţei sau a sumei pe care o plătesc pentru transport“, ne-a spus Fane Şimic, beneficiar al centrului.
Angajaţii instituţiei încearcă să suplinească această necesitate însă prezenţa lor este permanentă şi devine, încet, rutină. „Noi încercăm, împreună cu personalul, să organizăm întâlniri, excursii şi diferite programe, ieşiri sau alte activităţi de socializare. Din fericire, remarcăm un trend pozitiv pe partea aceasta, cel puţin din partea persoanelor fizice care angrenează ONG-uri sau instituţii. Voluntariatul vestic pentru «adoptarea» socială a unui vârstnic nu e stimulată la noi în ţară, nici prind decontarea transportului, prin constituirea ca vechime în muncă, ci doar ca experienţă“, a adăugat Cristian Vîlceanu. Însă, chiar dacă în această perioadă au parte aproape zilnic de colinde din partea copiilor, bătrânii din centrul reşiţean lăcrimează şi-şi zâmbesc unul altuia, mulţumiţi că li se urează să fie „tari ca fierul, iuţi ca oţelul“.