Caraş-Severin, Romania

REȘIȚAReșițeanul Narcis Mihăilă se pregătește să ia startul, alături de colegii săi de la CSU Reșița, la Campionatul Național de marș, competiție programată pe 18 martie, la București. Recordmenul de la Rio s-a pregătit intens în această perioadă, în stațiunea timișeană Buziaș.

JCS: Narcis, te așteaptă prima cursă din 2017. Cu ce gânduri vei lua startul în proba de 20 km marș?

N.M.: După ce anul trecut am făcut trei curse de 50 km, la începutul pregătirii a fost puțin mai greu, dar după aceea m-am obișnuit și sper ca la 20 km să realizez un record personal. Am nevoie de un ritm mult mai tare pe 20 km, pentru că atunci și la 50 km va fi un timp mult mai bun, care o să mă ajute la Campionatul Mondial. La Campionatul Național de 20 km marș, de la București, îmi doresc să merg undeva la o oră și 29 de minute, pentru început. Și, treptat, la fiecare lună, sau când vom avea concurs, voi încerca să mă autodepășesc.

JCS: Vizezi un nou record personal?

N.M.: Bineînțeles. De aceea și la 20 km doresc să-mi îmbunătățesc timpul, să ajung undeva la o oră și 27 de minute. Dar, să vedem cum va decurge pregătirea. Dacă pe 20 km o să am un timp cu aproape patru minute mai bun decât îl am în momentul de față, atunci normal că și la 50 km timpul poate fi mult mai bun. Depinde ce vom hotărî cu antrenorii, cât de tare să merg la Campionatul Mondial din vară. Anul trecut a fost unul foarte încărcat și a trebuit puțin să mă și descarc. Momentan, ne concentrăm pe cursa de 20 km, de sâmbătă.

JCS: Mulți sportivi au probleme medicale. Pe tine te-au ocolit?

N.M.: Au apărut acum ceva probleme. Nu pot spune dacă sunt grave sau nu. Am făcut un RMN, deoarece am ceva probleme la genunchiul stâng, și din ce am reușit să aud, aș avea niște mici rupturi la menisc, dar nu știu cât de grave sunt. O să trebuiască să vedem dacă e ceva mai grav sau e doar o simplă accidentare. Sunt zile în care mă jenează, dar mai mult pe alergări. Spre exemplu, eu alergări nu mai pot să fac. Dacă încep să fac alergări și trec 1-2 km, simt cum deja corpul apasă pe genunchi și atunci apar dureri. Dar la marș e altă mișcare, nu mă mai arunc atât de mult pe genunchi și nu simt. Doar la efort fizic foarte mare am mici dureri, dar pe care nu le bag în seamă și e totul OK. Aștept totuși interpretarea RMN-ului.

JCS: Nu cu mult timp în urmă ai fost nevoit să renunți la sportul de performanță. Ce s-a schimbat după ce ai obținut prima ta calificare la Jocurile Olimpice, unde ai realizat și record personal, la 50 km marș?

N.M.: Am renunțat la sport din anumite motive, dar acum sunt fericit și împăcat cu mine, că am reușit să revin. Sper să merg din ce în ce mai bine, să ajung mai sus, pentru că asta își dorește fiecare sportiv, și să fiu, evident, sănătos. Mă gândesc doar la sport, să reușesc rezultate bune. În momentul de față, cel mai important obiectiv pentru mine este Tokyo 2020. Îmi doresc să ajung din nou la Jocurile Olimpice. Cu siguranță, împreună cu antrenorii Iosif Măzăran, Octavian Măzăran și Gheorghe Ardeleanu, vom gândi o strategie care să ne aducă îndeplinirea obiectivului.

JCS: În 2016, ai fost desemnat în premieră pentru tine cel mai bun sportiv al județului Caraș-Severin. Cum ai primit vestea?

N.M.: A fost o veste care m-a bucurat enorm. Sunt foarte fericit, împăcat că am reușit să ajung pe primul loc, alături de Marius Cocioran și de Diana Mudrag. Pentru mine, această clasare e ca și cum m-aș mai fi calificat încă o dată la Jocurile Olimpice. E ceva frumos. Nu de fiecare dată se poate întâmpla acest lucru. Poate vin și premieri pe măsura eforturilor și rezultatelor noastre. Eu noi voi renunța, visez la o nouă ediție a Jocurilor Olimpice și sper ca la Tokyo 2020 să fim și mai mulți mărșăluitori, dacă totul va decurge bine.

JCS: Narcis, îți dorim ție și colegilor tăi multă baftă la concursul de la finalul acestei săptămâni!

N.M.: Mulțumesc frumos. Cu această ocazie, le urez și eu multă baftă colegilor mei, să urce pe podium. Trebuie să respectăm tradiția. În fiecare an, Reșița a avut rezultate foarte bune în proba de marș. După cum a decurs pregătirea pentru mine și pentru ceilalți colegi, noi sperăm să aducem cât mai multe medalii, și la fete, și la băieți. Putem scoate timpi buni, care ne pot aduce medalii.