REȘIȚA – Terenul din Lupac a fost vineri, 17 mai a.c., gazda derby-ului reșițean dintre Muncitorul și FCM Reşiţa, într-o partidă contând din etapa a XXIV-a a Ligii a III-a de fotbal, Seria a IV-a.
Confruntarea a stârnit, cum era de așteptat, un interes deosebit, publicul spectator fiind alcătuit din localnici și din reșițeni, simpatizanții celor două grupări, și trei galerii. Una a gospodarilor și două ale grupării din Valea Domanului.
Partida s-a încheiat cu scorul de 1-1 (0-0), un rezultat echitabil, în opinia noastră, după cum s-au desfășurat ostilitățile și după ocaziile create. Dar, fiecare dintre combatante putea tranșa victoria în favoarea sa.
Elevii antrenorului Roco Sandu ar fi putut lua o opțiune în acest sens în minutul 4, când Breșneni a ratat o lovitură de la 11 metri, trimițând peste poartă, după ce mingea a „mușcat“ bara transversală.
În replică, Muncitorul Reşiţa a trecut în avantaj în minutul 55, prin golul reușit de Țimbota, care l-a învins pe Haidău, după ce Fara a trimis spre poartă. FCM Reşiţa a revenit în joc, forțând egalarea și chiar victoria. Dar gospodarii s-au regrupat foarte bine, fără să renunțe la faza ofensivă.
În cele din urmă, în minutul 74, a fost restabilită egalitatea pe tabela de marcaj, după o acțiune prelungită de atac a „oaspeților“, golul fiind opera lui Vajou. Așadar o remiză care l-a mulțumit pe antrenorul Viorel Lolea, în timp ce Roco Sandu a considerat că echipa din Valea Domanului ar fi meritat victoria.