Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – În Liga I de futsal, reșițenii au suferit o nouă înfrângere, scor 2-6.

Echipa de Liga I de futsal, Muncitorul Reșița, s-a văzut învinsă duminică, 12 februarie, cu scorul de 6-2 de către formația Dunărea Călărași, după o partidă în care reșițenii au terminat meciul cu un om eliminat. Iulian Mitru a marcat ambele goluri ale reșițenilor în repriza secundă, după ce la pauză scorul a fost de 4-0 în favoarea echipei din Călărași. Căpitanul echipei, Casian Doană, a fost eliminat, iar Flavius Fedor și Florin Bârcean au ieșit de pe teren accidentați. Juniorul Nicolae Budai, în vârstă de 15 ani, a jucat pentru echipa antrenată de Ion Roman, iar din spusele acestuia s-a descurcat foarte bine. Următorul joc al Muncitorului va fi pe teren propriu pe data de 26 februarie și va întâlni echipa CFF Clujana Cluj.

„Din păcate, am înregistrat încă o înfrângere, dar sper ca la meciul din 26 februarie cu Clujana Cluj să obținem victoria mult dorită. Primele trei goluri din acest meci le-am primit din faze fixe, iar până la pauză am avut câteva șanse de-a înscrie. În repriza a doua, am jucat de la egal la egal cu ei, chiar dacă căpitanul nostru, Casian Doană a luat cartonaș roșu și l-am introdus pe juniorul Nicolae Budai în vârstă de 15 ani, de care sunt foarte mulțumit. Din nefericire, Flavius Fedor și Florin Bârcean s-au accidentat, sper să nu fie ceva grav și să poată să joace cu Clujul. Fedor a acuzat ceva probleme la ligamente, iar Bârcean cred că a făcut o entorsă la genunchi. În prima repriză nu am făcut un joc foarte bun, dar în partea a doua, consider că ne-am descurcat mult mai bine și acest lucru îmi dă speranțe că vom obține toate cele trei puncte cu echipa din Cluj”, a declarat antrenorul Ion Roman.

 

Adaugă comentariu