Caraş-Severin, Romania

BOCŞA – Deputatul cărăşean şi primarul Bocşei au avut joi o întâlnire, însă nu una politică cu una prietenească, sau cel puţin aşa susţine Mocioalcă.

Potrivit unor zvonuri, primarul Bocşei, Eugen Cismăneanţu ar cocheta cu trecerea la PRO România, iar întâlnirea avută joi cu secretarul general al PRO România ar putea întări zvonistica. Numai că lucrurile nu stau nici de departe aşa. Deocamdată. Întrebat dacă l-a convins pe primarul Bocşei să facă un pas spre Ponta, Ion Mocioalcă ne-a declarat: „Eu nu mai înţeleg nimic din politica asta. Da, m-am întâlnit cu Cismăneanţu, dar asta nu înseamnă că orice om cu care mă întâlnesc trece la PRO România. Cred că se uită faptul că eu sunt deputat de Caraş-Severin, că de peste 20 de ani mă înţeleg cu primarii, că le-am fost alături tuturor şi bănuiesc că nu uită asta. Mă întâlnesc cu oricine ca deputat, ca om, ca prieten. De exemplu, la Bocşa nici nu am discutat politică cu primarul. Am aflat cu bucurie că are trei proiecte europene foarte mari, se bazează pe banii europeni pentru că cei de la Guvern nu prea vin. A fost o discuţie prietenească, pe care unii s-au chinuit chiar să o pozeze. Până aici am ajuns?“.

Şi dacă tot am vorbit de treceri la PRO România, Ion Mocioalcă ne-a spus că sunt oameni care vin şi singuri, fără discuţii prea multe. „Nu a trecut primarul Bocşei la partidul lui Victor Ponta, deşi eu îmi doresc ca un om ca Cismăneanţu să vină la PRO România. Însă, miercuri de exemplu un consilier local PSD din Armeniş şi-a părăsit partidul şi a venit la noi. Este vorba de omul de afaceri Ionel Dragomir care va fi candidatul PRO România la Primăria Armeniş“, ne-a mai spus Mocioalcă.

Şi pentru a întări faptul că oamenii chiar dacă sunt din partide diferite, trebuie să fie şi oameni, Mocioalcă a spus că Ionel Dragomir, împreună cu membrii ai AJVPS, cu primarul comunei Armeniş au participat împreună la o acţiune de populare a pârâului din zonă cu 3000 de puieţi de . „Dacă ar prima omenia înainte de politică, ar fi minunat!“, ne-a mai declarat deputatul cărăşean.