Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Şedinţa de miercuri a PSD Caraş-Severin a fost una în care şeful social-democraţilor, potrivit unor surse, a tunat şi a fulgerat.
Aşa cum Jurnal CS scria, miercuri, pesediştii cărăşeni (primari, consilieri judeţeni, alături de preşedintele Silviu Hurduzeu, parlamentari) s-au întâlnit într-o şedinţă de analiză a ceea ce au realizat într-un an de la alegeri, a ceea ce au de gând să facă. Câţiva dintre cei prezenţi la şedinţă ne-au spus că pe lângă faptul că „liberalii, din fosta conducere, au fost înjuraţi la greu deoarece au lăsat judeţul praf“, şedinţa „a fost o nebunie. Mocioalcă i-a făcut praf pe toţi, adică pe cei prezenţi la şedinţă“.

Primarii PSD şi-au manifestat nemulţumirile vizavi de felul în care sunt trataţi de o parte a conducerii Consiliului Judeţean. Care parte, am întrebat şi noi? Ni s-a spus că cei care sunt pe funcţii importante, plătiţi cu bani mulţi şi care se comportă cu maximă aroganţă. Cât despre preşedintele Silviu Hurduzeu şi vicepreşedintele Flavius Nedelcea, aceştia au primit în continuare creditul partidului, deşi Mocioalcă nu l-a adus pe Vâlcov sau vreun alt specialist să îi evalueze.

Întrebat dacă într-adevăr și-a certat colegii, şeful PSD Caraş-Severin ne-a declarat: „Când am dat eu detalii din bucătăria internă a PSD? Sincer, mă jigniţi întrebându-mă aşa ceva. A fost şedinţa noastră şi nu o expun public. Nerealizările sper să le transformăm în realizări după această şedinţă“.

Cât despre nemulţumirile primarilor, l-am întrebat pe Mocioalcă cam care crede că este partea de conducere din CJ care îi tratează arogant.. „Nu doar primarii sunt nemulţumiţi. Şi eu sunt. Să nu ne facem că nu îi ştim pe cei care au fel de fel de complicităţi atunci când este vorba de achiziţii publice la Consiliul Judeţean, să nu ne facem că nu ştim locaţiile unde îşi petrec concediile aceşti şefi cu patronii firmelor de casă. Să nu ne facem că nu ştim chiar nimic…“, a mai spus șeful PSD Caraș-Severin.

Adaugă comentariu