Caraş-Severin, Romania

BINIȘ – însă unii nu se dau bătuţi şi continuă să facă ce ştiu mai bine. Ba mai mult, dacă oamenii ar convieţui şi armonios, lucrurile ar merge şi mai bine.

Sorin Nartiță are 50 de ani, din care ultimii 30 i-a petrecut pe ogoare, prin lanurile de porumb, grâu și floarea-soarelui. A fost mecanic auto de profesie, dar imediat după Revoluție a început să-și ajute tatăl în agricultură. După ce auto-service-ul din Bocșa, unde era angajat, s-a închis, s-a dedicat în totalitate pământului și a început o aventură plină de suișuri și coborâșuri, dar și aducătoare de satisfacții. A preluat de la tatăl său 3 ha de teren. A ajuns să lucreze acum în jur de 220, 100 ha proprietate personală, restul luate în arendă. Revoluția l-a prins cu ceva bănuți la pușculiță, bani pe care i-a folosit la achiziția de terenuri și utilaje. Tehnic, este utilat cu tot ce-i trebuie pentru a-și lucra suprafața. Întreaga producție este valorificată către firmele de la care își cumpără semințe, pesticide și erbicide. Prețul pe care aceștia îl plătesc nu este chiar cel mai bun, dar măcar cumpără tot. Recurg la diferite tertipuri pentru a declasa calitatea producției și a-i scădea implicit prețul. „Dacă avem un procent în minus la umiditate, ei trec două. După calitatea reală a producției, totul ar trebui să meargă spre export. Dar suntem trași în jos de marii jucători de pe piața de cereale”, spune cu năduf Sorin.

Dar marea problemă cu care se confruntă sunt invaziile mistreților, care-i distrug sistematic culturile. „Terenul pe care-l muncesc eu nu este comasat. Arată ca un puzzle. Nu pot să fac o împrejmuire. Dacă fac pe parcele și parceluțe, nu e rentabil. Oamenii sunt reticenți în a face schimb de terenuri, pentru a avea toți posibilitatea unei împrejmuiri corecte și trainice. Sau măcar să ne vorbim între noi și să facem împreună împrejmuirile. Mistreții sunt catastrofali pentru recoltele noastre. Compromit un procentaj mare. Din punctul ăsta de vedere sunt legat la mâini. Am mai instalat și niște tunuri pe gaz de butelie care fac zgomot, în două-trei nopți deja sunt obișnuiți cu ele și nu-i mai sperie. Mistreții sunt problema mea cea mai mare”, ne mai zice omul nostru.

Prin zonă sunt și multe parcele pe care proprietarii nu le mai pot lucra. Alții le-au vândut la niște italieni care le țin nelucrate, încurcând astfel o armonizare și o conlucrare între proprietarii de teren agricol. Oamenii trebuie să deschidă ochii la această problemă și să găsească rezolvarea. Orgoliile trebuie lăsate la o parte și orice soluție constructivă trebuie adoptată de întreaga comunitate. Aici nu e vorba doar de binele unui individ, este în joc viitorul agricol al întregii zone. Dacă proprietarii din zonă nu se trezesc din letargie și nu găsesc împreună o rezolvare, agricultura va deveni doar o amintire la Biniș.

Flavius Militaru