Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – În seara de 3 noiembrie, poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că un tânăr ameninţă cu un topor un alt tânăr, pe strada Ardealului din municipiul de pe Timiş şi Sebeş.

Sosiţi la faţa locului, poliţiştii l-au depistat pe D.C., în vârstă de 16 ani, care lovea cu toporul pereţii unui imobil. Tânărul a fost imobilizat şi condus la sediul poliţiei. Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică… a altor obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire.

Adaugă comentariu