Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Declaraţia a fost făcută de primarul Reşiţei, Mihai Stepanescu, în cadrul unei recente conferinţe de presă, în legătură cu subiectul mereu actual al câinilor comunitari. În momentul de faţă, în afară de patrupedele de pe străzi, Reşiţa are aproximativ 230 de câini la Padocul din Minda şi alţi 100 la cel de pe str. 24 Ianuarie plus alte câteva sute pe străzile municipiului, însă nimeni nu ştie o cifră exactă.

Eutanasiere sau sterilizare? Pe această temă primarul a precizat că aşteaptă o lege clară, care să lămurească situaţia, după care „vom analiza variantele şi propunerile, dar şi după ce ne vom consulta cu proprietarii de câini şi cu persoanele muşcate, spune Mihai Stepanescu, mărturisind că se numără, la rândul său, printre cei care au fost muşcaţi, motiv pentru care are o oarecare teamă de patrupede. Încercăm să-i protejăm şi pe câini, nu sunt adeptul morţii, dar între oameni şi câini aleg oamenii! Nu ştiu cum se descurcă alţii, dar noi suntem singurii din judeţ care avem padocuri şi problemele aferente. De asta alţii nici nu se plâng că ar avea probleme“.

Legat de situaţia padocurilor, după ce au fost preluate înapoi de către municipalitate de la un ONG, au fost predate altuia, apoi preluate din nou, şi din nou predate. Iar în momentul de faţă, potrivit primarului, municipalitatea încearcă să recupereze peste 150.000 de lei de la primul ONG: „avem de recuperat peste 1,5 miliarde de lei vechi care s-au folosit ilegal. Este vorba, după cum ştiţi, de un raport de audit potrivit căruia au fost cumpăraţi din banii noştri în jur de 400 de saci de ciment, care nu se ştie cum au fost folosiţi, de salarii care nu au fost date pe state de plată, ci pe bază de proces-verbal, şi de multe altele“.

Antoniu Mocanu

plus alte câteva sute pe străzile municipiului, însă nimeni nu ştie o cifră exactă.

Adaugă comentariu