REŞIŢA – Mierea obţinută din florile de salcâm este apreciată pentru puritatea şi claritatea sa, dar specialiştii ne sfătuiesc să nu o cumpărăm de oriunde.
Mierea este bună pentru aproape orice afecţiune, prevenind îmbolnăvirile, energizând, vitaminizând şi imunizând organismul. Dintre toate tipurile de miere, cea mai apreciată este cea de salcâm, cu toate că, spun specialiştii, nu este neapărat şi cea mai bună. „Cea mai vândută şi cea mai scumpă miere este cea de salcâm. Implică şi mai puţină muncă, şi mai puţină atenţie la ambalarea şi depozitarea sa pe raft, pentru că ea nu cristalizează. Mierea de salcâm este mai căutată de consumatori pentru gustul ei plăcut, dar şi pentru transparenţa ei. Însă, din punctul meu de vedere, cea mai bună este poliflora, pentru că ea adună din toate florile, şi are tot ceea ce îi trebuie organismului nostru ca să poată asimila din ea. Dar cum nu multă lume ştie acest lucru, repet, cea mai apreciată şi căutată este mierea de salcâm”, ne-a declarat Ida Şuţa, vicepreşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine – Filiala Caraş-Severin.
Produsele stupului nu au efecte secundare, atâta timp cât sunt 100% naturale şi nu conţin zahăr, glucoză sau alţi compuşi chimici, fără nici o calitate terapeutică. De aceea este bine ca înainte de a cumpăra un borcan de miere să studiaţi recipientul şi să citiţi cu atenţie eticheta. „Dacă mierea pe care dumneavoastră o găsiţi în supermarket este jumătate cristalizată şi jumătate fluidă, atunci cu siguranţă nu vorbim despre miere. Spun asta deoarece mierea cristalizează toată, şi nu pe bucăţi, sau dacă este foarte încălzită preparată, atunci nu mai cristalizează, ci rămâne fluidă”, ne-a explicat Ida Şuţa.
Din păcate, falsificarea mierii se face uşor, de aceea este bine ca achiziţionarea ei să se facă de la un apicultor sau un vânzător a cărui producţie a fost certificată.
Roxana Bălan Nafiru