Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – La finalul cantonamentului de la Stadionul „Mircea Chivu“, Metalul Reșița a învins pe Vulturii Lugoj cu 3-2 (1-2).

Echipa de fotbal de ligă secundă Metalul Reșița a susținut vineri, 30 ianuarie, un nou joc test pe terenul sintetic din Valea Domanului. După ce au trecut acum câteva zile de FK Vârșeț cu 5-0, astăzi elevii lui Daniel Oprița, Cristian Apostol și Vali Boșca au învins echipa de liga a treia Vulturii Lugoj, cu scorul de 3-2 (1-2). Toate cele trei goluri ale formației reșițene au fost marcate din penalty, de către Claudiu Ionescu (min. 42), Robert Cristian (min. 57) și Laurențiu Breșneni (min. 69). Echipa din Lugoj a condus cu 2-0, după reușitele lui Stoichescu, din minutele 7 și 30.

A fost un joc bun, un antrenament bun pentru noi, la final de cantonament, a spus antrenorul principal al echipei reșițene, Daniel Oprița. Am putut vedea și jucătorii care au venit în probe, după acest meci vom decide cine va rămâne și sperăm ca de luni lotul să fie conturat. Mai avem nevoie de jucători, mai ales sub 21 de ani, îl avem doar pe Manole, iar Anițoiu dacă nu rămâne la Astra Giurgiu se întoarce la Reșița și ne-am acoperi oarecum la acest capitol. Deocamdată nu știm dacă vom pleca în al doilea cantonament, dacă nu o să plecăm o să facem pregătire pe plan local, la stadion, până începe campionatul. Dar sperăm să se rezolve și să plecăm într-un cantonament, pentru că vrem să jucăm mai multe meciuri amicale, cu echipe mai puternice, să ne pregătim bine pentru sezonul care o să înceapă.“

Daniel Oprița a vorbit și despre problemele care au afectat în această săptămână programul de pregătire al echipei, unii dintre jucători refuzând să iasă miercuri la antrenament din cauza că nu erau plătiți de câteva luni. „Au fost câteva discuții, a spus Oprița, dar până la urmă băieții au ieșit la antrenament, au înțeles că trebuie să se pregătească în primul rând pentru ei și le-am spus că sigur se vor rezolva și problemele financiare, nu suntem singura echipă cu probleme de acest gen. În fotbalul românesc sunt probleme, dar sunt sigur că situația de la Metalul se va rezolva. Am înțeles că patronul (Cătălin Rufă – n.r.) a vorbit cu jucătorii și le-a promis că în cel mai scurt timp o să le plătească salariile restante și atunci totul va reintra în normal.“

Metalul Reșița a început amicalul cu Vulturii Lugoj în formula: Ciucă, Stanca, Tătaru, Hlinca, Boldea (a făcut entorsă și a fost înlocuit cu Sandu), Feher, Bărbulescu, O. Vasile, Cl. Ionescu, Gohoreanu, Cârstean. În repriza secundă au mai intrat: Zimmermann, R. Cristian, Ciobanu, Breșneni, Vișan, Liuba, Radu, Coca. Nu au evoluat, fiind accidentați, Buhăescu, Popescu, Enescu, A. Ionescu și Manole. Partida a fost arbitrată de Lucian Glogovicean, ajutat la cele două linii de Ionuț Zsollei și de Flavius Bâtea. Echipa reșițeană a încheiat vineri cantonamentul de la Stadionul „Mircea Chivu“ din Valea Domanului, jucătorii fiind liberi până luni după-amiază.