Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Divizionara secundă de fotbal Metalul Reșița a obținut sâmbătă, 30 ianuarie, a treia victorie consecutivă în meciurile amicale din această iarnă.

După 1-0 cu CS Ineu și 2-0 cu Minerul Anina, a venit victoria cu 4-0 în fața echipei AS Oravița. Cu un lot remaniat complet în pauza de iarnă, rosso-nerii se pregătesc în Valea Domanului pentru reluarea campionatului. Adversarii din amicale sunt însă echipe din eșaloane inferioare, dar pe care Metalul le învinge fără să primească gol. În cel mai recent amical, Metalul a învins pe AS Oravița, cu 4-0 (1-0), prin golurile marcate de Botezatu (min. 44, 64 și 66) și Chira (min. 86).

Doar trei juniori reșițeni s-au aflat în lotul Metalului pentru amicalul de sâmbătă: George Ponoran, Miloș Krkelic și Adrian Holovcici. „Sunt câteva lucruri care mă nemulțumesc. În primul rând, atitudinea jucătorilor, care lasă de dorit în aceste meciuri. Ar trebui să se respecte mai mult. În al doilea rând, ceea ce se întâmplă în jurul echipei. Dar sper să fie totul în regulă pe 27 februarie, când se reia campionatul“, a spus antrenorul Carol Gurgu.

Următorul amical al Metalului va fi marți, 2 februarie, de la ora 12, tot în Valea Domanului, cu CSM Lugoj.

Adaugă comentariu