Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a precizat pentru utilizatorii reţelei de drumuri naţionale din România că vineri, în intervalul orar 0.00 – 8.00, va fi o perioadă de oprire planificată a Sistemului de Emitere, Gestiune, Control şi Monitorizare a Rovinietei, în scopul efectuării unor activităţi de upgrade şi mentenanţă a sistemului.

În acest interval nu se pot elibera roviniete în niciunul din punctele de distribuţie. De asemenea, potrivit unui comunicat al CNADNR-SA, din cauza acestei perioade de oprire planificată a sistemului, nu vor fi aplicate sancţiuni contravenţionale pentru utilizatorii care nu deţin rovinietă valabilă vineri, până la ora 10.00.

Adaugă comentariu