Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Profesioniştii cărăşeni s-au aliat cu cei din celelalte judeţe din vest pentru a câştiga reprezentativitate.

Pentru că în ceea ce priveşte procesul electoral din societatea naţională de medicina familiei există procedee şi strategii exclusiviste, reprezentanţii filialei cărăşene a Asociaţiei medicilor de medicină generală şi medicina familiei au pus la punct o soluţie. „În zilele următoare vor avea loc alegeri la filiala judeţeană. Însă, cu ceva timp în urmă am participat la o conferinţă regională, alături de reprezentanţi din alte cinci judeţe, unde am pus bazele unui pact profesional. Asta deoarece, la ora actuală, în organismul de conducere la nivel naţional, vestul ţării nu are niciun reprezentant. Prin urmare, problemele specifice zonei nu sunt reprezentate cu foarte mare succes şi, de aceea am luat decizia menţionată“, ne-a declarat dr. Daniel Popovici, vicepreşedintele asociaţiei cărăşene.

În calitate de reprezentanți ai medicilor de familie din România, Societatea Națională de Medicina Familiei și Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie doresc să contribuie la asigurarea continuităţii şi coerenţei politicii de asistenţă medicală primară/de familie în România. În acest scop, cele două organisme elaborează și prezintă factorilor de decizie documente care reprezintă observații, propuneri, analize referitoare la actele normative în vigoare și în stadiul de proiect, precum și rapoarte de interes pentru asistența medicală primară. „Mai mult, pactul căruia i-am pus bazele recent va permite organizarea de conferinţe de profil care vor oferi medicilor creditele necesare în domeniul profesional“, a adăugat dr. Popovici.

Adaugă comentariu