MĂURENI – Peste cinci mii de cărți funciare vor fi eliberate gratuit, începând de miercuri, 14 august 2019, pentru proprietarii imobilelor din comuna Măureni, prin Programul național de cadastru și carte funciară 2015 – 2023 (PNCCF).
Lucrările de cadastru general au fost finanțate din veniturile proprii ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), prin Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Caraș-Severin. Proprietarii imobilelor din comuna cărăşeană Măureni vor primi cele 5.603 de cărți funciare, eliberate gratuit, începând cu data de 14 august 2019. În localitatea care măsoară 9.007,98 de hectare, lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților în evidențele de cadastru și carte funciară la nivelul întregii unități administrativ-teritoriale (UAT) au început în luna septembrie 2016. Noile cărți funciare au fost înmânate primarului comunei Măureni, Brian Filimon, de către directorul OCPI Caraș-Severin, Rusalin Mureşan.
De asemenea, în anul 2019, alte peste șase mii de cărți funciare au fost eliberate gratuit pentru proprietarii terenurilor agricole din 14 comune din județul Caraș-Severin, în urma lucrărilor de înregistrare sistematică pe sectoare cadastrale. Cele 6.610 de imobile au suprafața totală de 2.828,11 de hectare și se află în localitățile: Buchin, Ciclova Română, Copăcele, Doclin, Ezeriș, Grădinari, Lăpușnicu Mare, Mehadica, Obreja, Pojejena, Sacu, Slatina-Timiș, Socol și Teregova.
În prezent, din cele 77 de UAT-uri din județul Caraș-Severin, una (Măureni) este cadastrată integral, iar în alte 70 se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în cadrul PNCCF, atât la nivel de UAT, cât și pe sectoare cadastrale. Totodată, 21 de comune din județul Caraș-Severin vor fi cadastrate integral cu fonduri externe nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Pentru primele două (Teregova și Mehadia), ANCPI a inițiat deja procedura de licitație.
Obiectivul principal al PNCCF este înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri și apartamente) din România în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară. PNCCF este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI – peste patru miliarde de lei, dar și din fonduri externe obținute prin Programul Operațional Regional, în cuantum de aproximativ 312 milioane de euro. De asemenea, în cadrul acestui proiect, altă sursă de finanțare poate fi bugetul local.
Nina Curiţa