Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – În urmă cu câteva ore, printr-un apel la 112, cineva anunţa că pe Valea Minişului arde o maşină. Maşina, un Porsche Cayenne, aparţine chiar primarului din Lăpuşnicu Mare.

Acesta se întorcea de la Reşiţa şi pe drum a făcut pană la roata stângă de pe spate. A lăsat maşina pe Valea Minişului şi a plecat spre Valea Almăjului ca să repare pana. Între timp, maşina a luat foc, arzându-i complet interiorul. Se pare că cineva a spart un geam, a turnat benzină şi i-ar fi dat foc. Când primarul s-a întors cu roata reparată a găsit maşina şi arsă, şi stinsă. Lala crede că cineva i-a „ajutat“ maşina să se aprindă. Porsche-ul era în leasing. Primarul ţine să mulţumească pompierilor voluntari din Steierdorf pentru intervenţia promptă.