Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – De 10 ani, sub îndrumarea neobositului dascăl Cristina Ardeleanu apare revista „Lumea noastră“, o publicaţie cu şi despre elevii Şcolii 7 din Reşiţa.

Vineri, 27 februarie, a fost prezentat cel mai recent număr al publicaţiei, printre invitaţi regăsindu-se şi o parte din instructorii de schi de la „Prietenii Munţilor“, revista dedicând taberei de schi de pe Semenic, organizată iarna aceasta de asociaţie, mai multe pagini.

Lumea noastră apare o dată la două luni, iar din colectivul redacţional fac parte elevii Alexia Duicu, Alessia Nandriş, Daria Bejenariu, Robert Chira (clasa a III-a), Andra Kradyel, Andrei Mateia (clasa a V-a), Gabriela Pădurean, Sara Poenariu, Alexandra Ruba, Sergiu Tudosoiu, Rareş Ardeleanu (clasa aVI-a), Laura Constantinescu (clasa a VII-a) şi Sebastian Iscruleasa (clasa a VIII-a).

În cele 32 de pagini ale celui mai recent număr se regăsesc acţiunile şi activităţile derulate de elevii unităţii de învăţământ în perioada decembrie 2014 – ianuarie 2015, portrete ale elevilor cu rezultate deosebite la învăţătură, interviuri cu oameni de seamă ai locului, prezentări de proiecte, impresii din tabere şi excursii, noutăţi muzicale şi din domeniul IT şi nelipsita rubrică de divertisment.

Tot în acest număr, elevul Sergiu Tudosoiu semnează interviul cu Flaviu Cernescu, temerarul bănăţean care trăieşte aventura la înălţime pe monociclul său, în timp ce colegul său Andrei Mateia creionează portretul micuţului matematician din clasa a III-a, Tudor Boşcu, care în decembrie 2014 a obţinut cel mai mare punctaj pe plan judeţean la concursul „Lumina Math“. În urma sondajului de opinie realizat de eleva Laura Constantinescu aflăm că printre principalele preocupări din perioada vacanţei ale elevilor se numără statul pe reţelele de socialzare, întâlnirile cu prietenii şi….dormitul. Nu lipsesc din acest număr nici consemnările elevilor care iarna aceasta au participat la tabăra de schi de pe Semenic.

Publicaţia Lumea noastră a fost laureată în ultimii patru ani la Concursul Naţional al Revistelor Şcolare, organizat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, fiind singura revistă din judeţ premiată la asemenea nivel.

Adaugă comentariu