Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Liberalii cărășeni rămân foarte bine reprezentați la vârful partidului și după Congresul PNL desfășurat vineri și sâmbătă la București.

Marcel Vela, șeful PNL Caraș-Severin, și Sorin Frunzăverde, președintele Consiliului Județean, au obținut noi mandate de vicepreședinți la nivel național. PNL Caraș-Severin se numără printre puținele organizații liberale care au doi vicepreședinți în conducerea partidului. Noul președinte al liberalilor este, așa cum era de așteptat, primarul Sibiului, Klaus Iohannis. Potrivit vicepreședintelui liberal Marcel Vela, Congresul PNL reprezintă un nou început în istoria partidului și un viitor pentru Dreapta unită.

„Congresul PNL a marcat un nou început în istoria sa de 140 de ani. Acum s-au creat premisele ca Partidul Național Liberal să reprezinte în viitor Dreapta unită și să dea în acest an primul președinte liberal al României, indiferent dacă acesta va fi Klaus Iohannis sau Crin Antonescu. Importantă pentru evoluția sa istorică este șansa că, începând cu 2016, PNL poate să devină cel mai mare și puternic partid din țară. Faptul că noul președinte ales, Klaus Iohannis, a prezentat românilor un proiect pragmatic pe 10 ani de prosperitate și liberalism pentru o Românie modernă, a fost dovada clară că liberalii susțin formarea unei clase de mijloc autentice și prospere, la fel ca în Europa. Filiala PNL Caraș-Severin, una recunoscută cu cele mai bune rezultate electorale din țară, a obținut, ca și la congresul anterior, două funcții de vicepreședinte, meritul fiind al tuturor colegilor liberali din județ. Mulțumesc celor care ne-au susținut, încurajat, votat și felicitat”, a declarat Vela pentru JCS.

Și pentru celălalt vicepreşedinte național al liberalilor cărășeni, Sorin Frunzăverde, Congresul PNL a însemnat un moment istoric prin faptul că a decis ca „PNL să adere la Partidul Popular European, cea mai importantă grupare din Parlamentul European, dar și pentru că s-a hotărât fuziunea cu Partidul Democrat Liberal, prin care se realizează unificarea dreptei în România și o reală alternativă la guvernare”.

Noua conducere liberală se va reuni chiar în prima parte a acestei săptămâni pentru a stabili atribuţiile executive în cazul a 15 dintre cei 31 de noi vicepreşedinţi.

Nina Curiţa

Adaugă comentariu