Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Aceasta este întrebarea care persistă încă şi după 70 de ani, interval în care Cenaclul Semenicul a reprezentat o rampă de lansare pentru mulţi autori reşiţeni dar, mai ales, un laborator de creaţie.

Pentru a înţelege de ce mulţi dintre tinerii care s-au încumetat să vină la cenaclu o dată, de două ori, apoi să dea bir cu fugiţii, trebuie să parcurgi măcar momentele esenţiale care i-au asigurat afirmarea pe plan naţional, însă înainte de toate, continuitatea. De aceea, cei care încă se întâlnesc în fiecare joi seara, de la ora şapte, s-au gândit să-i premieze pe elevii câştigători ai celei de-a II-a ediţii a Concursului literar „Gheorghe Zincescu“ pe fondul aniversării cenaclului. Elevilor care ar putea fi scriitorii de mâine ai Reşiţei, li s-a atras, totuşi, atenţia că nu e deloc uşor să devii scriitor.

În acest context, coordonatorul, de ani de zile, al Cenaclului Semenicul, scriitorul, editorul, istoricul şi criticul literar Gheorghe Jurma, a trecut în revistă momentele esenţiale: „Cenaclul literar reşiţean a fost înfiinţat la începutul anului 1949, în februarie, martie, când s-au ţinut primele întâlniri şi primele şedinţe propriu-zise de cenaclu. A avut o istorie suficient de zbuciumată, cu etape în care nu şi-a găsit un sediu, cu etape în care a reuşit să se afirme la nivel local şi regional şi, încetul cu încetul, s-a conturat o grupare şi o activitate de creare a unui climat literar, de întâlnire cu scriitori din ţară, de promovare prin cărţi, prin reviste, a creaţiei locale. Prima plachetă a cenaclului, «Şarjă de lumină», a apărut în 1967, iar după aceea, visul cenacliştilor a fost o revistă literară prin care să se poată exprima, deşi aveau la îndemână până atunci paginile ziarului local, la început «Flamura roşie» şi mai târziu «Flamura». O revistă propriu-zisă s-a înfăptuit în 1971-1972, 12 numere de revistă şapirografiate, cum era vremea pe atunci, dar care a implicat activitatea mai tuturor cenacliştilor în a scrie şi în a aduna coală cu coală revista, în a înţelege ca atare mecanismul de realizare a unei reviste şi al implicării în revistă. Au fost momente esenţiale de-a lungul anilor: o întâlnire cu revista «Tribuna» în 1972, la sfârşitul lui februarie, a fost o întâlnire cu şapte redactori, în frunte cu redactorul şef de atunci, viitorul preşedinte al Uniunii Scriitorilor, prozatorul şi dramaturgul Dumitru Radu Popescu. Au fost, de-a lungul anilor, întâlniri foarte frumoase şi foarte fructuoase cu scriitori din Timişoara şi din alte zone ale ţării“.

Primele talente recunoscute pe plan naţional

„Au fost momente esenţiale apariţiile unor cărţi ale cenacliştilor, a spus Gheorghe Jurma. Prima autoare care a ieşit în evidenţă, considerată la vremea ei «copilul teribil al Reşiţei», a fost Olga Neagu, cu un debut la 20 de ani, în 1974, după alte câteva bune succese pe plan naţional. Au urmat alţii şi alţii, autori care s-au afirmat şi care, la un moment dat, au putut permite unui critic din Bucureşti, sosit în 1982 cu revista «Luceafărul», e vorba de Artur Silvestri, să numească Reşiţa «Oraşul cu poeţi». Asta fiindcă, de-a lungul vremii, Reşiţa a dat mulţi poeţi şi, mare parte a timpului, poezia a fost prioritară în cenaclu şi cu cele mai frumoase rezultate. Au urmat şi momente de afirmare a prozei prin Gheorghe Zincescu, Marcu Mihail Deleanu, dar şi alţii, cu rezultate mai mici sau mai mari, cu afirmări pe plan naţional. A venit şi rândul celor care făceau istorie şi critică literară, de la Ada D. Cruceanu până la şeful filologilor, îl menţionez din nou pe Marcu Mihail Deleanu, care au putut să exprime potenţialul literar bogat al Reşiţei“.

La cenaclu, şi în anii din urmă

„La 70 de ani, cred că e un lucru extrem de pozitiv că acest cenaclu a avut continuitate, că n-a avut vacanţe, la un moment dat, fie vară, fie iarnă, oamenii se adunau, veneau ca spre o ţintă exactă, fixă, pe care-o ştiau de ani de zile, şi-anume, că la Casa de Cultură, în sala de cenaclu, se puteau întâlni în fiecare joi. Anii din urmă nu mai sunt atât de buni, în condiţiile în care şi instituţia Casei de Cultură a dispărut, UCMR-ul, care este proprietarul clădirii, nu pune preţ pe spaţiile spirituale, nu doar pe nişte ziduri, în condiţiile în care autorităţile locale n-au sesizat niciodată că oraşul ăsta este şi un «oraş cu poeţi», nu doar un oraş industrial sau numai un oraş al altor domenii. Până la urmă, faptul că mulţi, puţini, cenacliştii se adună, se bucură de succesele tututor, ale fiecăruia în parte, e un aspect pozitiv“, a precizat Jurma.

Încă o carte, la aniversară

„Pentru această aniversare am realizat o carte care se intitulează «Amintiri de la Cenaclul Semenicul», a adăugat Gheorghe Jurma, în care am încercat să reconstitui în scris o istorie documentată, dar şi o istorie trăită, fiindcă eu cunosc cenaclul din 1970 şi ştiu cum a evoluat, ce s-a întâmplat, ce s-a mişcat în acest cenaclu. Cartea cuprinde documente de arhivă, procese-verbale serioase, dar şi umoristice, care s-au realizat cu mare succes şi cu o notă specifică a cenaclului, e vorba de procesele-verbale de la capătul întâlnirilor, al şedinţelor, în care umorul prevala şi lumea pleca de la cenaclu binedispusă“.

Cenaclul Semenicul a girat de-a lungul timpului afirmarea unor scriitori, de aceea, oricât de geniali s-ar crede acum tinerii care cochetează cu scrisul, n-ar fi rău să treacă şi prin sita critică a acestui laborator de creaţie.

Alexandra Gorghiu

Adaugă comentariu