Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Dacă sunteți hotărâți pentru destinația concediului și aveți și ceva capital, e momentul în care puteți alege.

Potrivit proverbului românesc care îl îndeamnă pe om să-și facă iarna car și vara sanie, cărășenii amatori de concedii își planifică vacanțele cu mult timp înainte, acest lucru permițându-le fie să plătească suma în rate, fie să beneficieze de reduceri generoase practicate de agenții. „Circa 10% din clienți decid să facă acest pas în noiembrie-decembrie, dar marea pondere sunt cei care aleg perioada ianuarie-februarie pentru a se hotărî, cu atât mai mult cu cât, în această perioadă sunt deschise aproape toate ofertele. Sunt perioadele de early-booking (rezervări timpurii – n.r.), și asta presupune reduceri de preț. Dacă vorbim de perioada martie – aprilie, cu toate că mai există și atunci oferte, s-a constatat că locurile «bune» sunt deja vândute“, ne-a declarat Daniel Lațcu, manager în turism.

Potrivit pachetelor oferite, sezonul estival începe în 27 mai și se încheie în 1 octombrie, perioada cea mai căutată fiind cuprinsă la începutul lunii iulie și până spre finalul lunii august. Și în acest an, Grecia rămâne destinația preferată, atât potrivit ofertelor, cât și cererilor. „Oamenii analizează ofertele și prin prisma prețului, a calității, a depărtării de casă, a posibilității de transport individual. Prețul unui pachet standard, într-o cameră dublă, doar cazare pentru nouă nopți și transport pleacă de la 175 de euro. Există oferte all-inclusive, care nu se ridică la fastul impus de turci, însă oferă calitate și originalitate, iar prețul poate fi calculat în funcție de opționalele alese. Spania a crescut în preferințele turiștilor, iar Turcia a rămas la același segment din preferințele cumpărătorilor“, a adăugat Lațcu.

Ca și destinații care nu au devenit foarte căutate de către cărășeni dar câștigă teren în acest sens sunt Croația și Muntenegru, dar și pelerinajele în Țara Sfântă. În aceste zile au loc plecări pentru așa-numitele city-breakuri (vacanțe scurte pentru cumpărături) în capitalele europene, cu atât mai mult cu cât companiile aeriene ce operează în Vestul țării au oferte cu discount major. Cele mai solicitate, în această perioadă, sunt vacanțele de trei zile la Roma.

Adaugă comentariu