Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Magica Caransebeş – Bistra Glimboca 3-2 (2-1) în etapa a V-a a Ligii a IV-a, Zona Caransebeş.

În debutul partidei, ambele combatante au irosit câte o ocazie, gazdele prin Vartic, iar oaspeţii prin Crîsnic. În minutul 18, Ristache i-a pasat în stânga, lui Dovlete, şutul sănătos al acestuia, din interiorul careului, fiind scos de sub bară, cu o paradă spectaculoasă, de portarul oaspeţilor, Iacov. Trei minute mai târziu, Birtea a executat un corner de pe dreapta, lovitura de cap a lui Bufanu întâlnind transversala porţii celor de la Glimboca. Scorul a fost deschis în minutul 23, când Dovlete a pătruns pe partea stângă, a centrat, însă Mâţu s-a interpus pe traiectoria mingii şi şi-a introdus balonul în propria poartă. Oaspeţii au replicat în minutul 27, când Crîsnic, aflat pe stânga, i-a pasat lui Enache, şutul acestuia din afara careului, în dreapta portarului, fiind scos in extremis de Prisăcean. S-a făcut 2-0 pentru echipa suporterilor din Balta Sărată în minutul 33, când Ristache, angajat perpendicular pe poarta adversă, a rămas singur cu Iacov şi a şutat plasat în stânga acestuia. Oaspeţii au redus din handicap în minutul 37, Crîsnic profitând de o greşeală a apărării adverse şi şutând puternic pe jos, din afara careului, Prisăcean a reuşit să respingă în faţă, iar Enache, pe fază, a trimis cu latul, de la 8 metri, în plasă.

Partea a doua a fost mai echilibrată, gazdele reuşind să înscrie din nou abia în minutul 72, când au beneficiat de o lovitură liberă de pe dreapta, un corner mai scurt, executată de Dovlete, care a şutat puternic direct pe poartă, Iacov a respins în faţă, iar Ştefaroi, de la 3 metri, a împins balonul în plasă. Scorul final a fost stabilit în primul minut al prelungirilor, când Pascotă l-a angajat în adâncime pe Crîsnic, iar acesta, deşi talonat de Maria-Mare, a reuşit să şuteze plasat, învingându-l pe nou-intratul Melenciuc.

Magica Caransebeş: M. Prisăcean (min. 79, D. Melenciuc), A. Bufanu, D. Birtea, A. Ristache (65, I. Pasăre), S. Dovlete, C. Maria-Mare, P. Godian, I. Ştefaroi, I. Vartic (75, I. Jupnic), C. Pârvu, C. Govoşdeanu; rezerve: G. Simescu, I. Juca, S. Oni. Antrenor, Dan Doran.

Bistra Glimboca: G. Iacov, E. Stroiescu, M. Pascotă, D. Enache, Al. Bondoc, E. Vasile, Al. Teodorescu (68, M. Ionescu), G. Jula, M. Mâţu, B. Vârvoni, S. Crîsnic. Antrenor, Gigi Dăbucean.

A arbitrat la centru Răzvan Toader (Oţelu Roşu), asistat la cele două linii de Ghiţă Scînteie (Moldova Nouă) şi Daniel Beg (Reşiţa). Observatori: Marius Popescu şi Silviu Haramuz, ambii din Reşiţa.

Sorin Rogoz

Adaugă comentariu