Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ, REŞIŢA – Administraţiile celor două municipii ale judeţului se declară pregătite în eventualitatea unor ninsori.Zăpada căzută în ultimele zile nu a pus probleme administraţiei locale din Caransebeş, pe toate străzile municipiului circulându-se în condiţii normale. Secţia Gospodărie din cadrul Serviciului de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Primăriei a intervenit deja cu material antiderapant, pentru a preveni apariţia poleiului, stocurile fiind asigurate încă din luna noiembrie.

„Avem în stoc 40 de tone de sare şi 200 de metri cubi de nisip, iar ca utilaje, două tractoare cu pluguri semipurtate, un autoîncărcător tip buldozer şi o autospecială tip Lea, care sunt pregătite în orice moment să intervină pe străzile municipiului. Până acum însă, vremea nu ne-a creat mari probleme“, a precizat viceprimarul Ilie Iova. Acesta a mai spus că pe sectoarele de drum preluate de primărie de la CNADNR, în cazul în care situaţia meteo o va impune, va interveni o firmă specializată, cu care administraţia locală a încheiat contract.

Avem porţiunea din DE 70 care traversează municipiul, DN 68 Caransebeş-Haţeg, până la Caromet, care ne aparţin din nou şi trebuie să intervenim şi pe ele dacă va fi cazul, astfel că am încheiat un contract cu o societate specializată în acest gen de intervenţii“, a mai adăugat viceprimarul Caransebeşului.

Deşi a nins, iar vremea se anunţă rece în perioada următoare, nici autorităţile reşiţene nu se plâng. Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă a pregătit, încă de la începutul sezonului rece, planul de măsuri, având la dispoziţie în caz de nevoie mai multe mijloace de intervenţie pentru situaţiile ce pot apărea în oraş, după cum se arată într-un comunicat emis de municipalitate.

Reşiţa a pregătit pentru intervenţii 1.200 de tone de nisip şi 320 de tone de sare. Sunt gata de acţiune operatorii de transport şi salubritate din oraş, atât cu muncitori, cât şi cu utilajele de care dispun. Se va putea apela la forţele şi mijloacele de intervenţie aflate în patrimoniul instituţiilor şi agenţilor economici, conform Planului de Analiză şi Acoperire a Riscurilor.

La acestea se adaugă efectivele şi dotările Direcţiei pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local, printre care 12 persoane care vor deservi diferite utilaje, plus trei tractoare cu plug, două bascule cu lamă frontală, două bascule cu lamă frontală şi răspânditor în spate, două bascule cu lamă frontală şi răspânditor material antiderapant cu soluţie CaCl2, două bascule cu răspânditor material antiderapant, două autobasculante de 16 tone pentru material antiderapant manual, două încărcătoare frontale şi două buldoexcavatoare, ne informează Marius Bălean, purtătorul de cuvânt al municipalităţii.

Nina Curiţa, Antoniu Mocanu

CARANSEBEŞ/REŞIŢAC

Adaugă comentariu