Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Ziua internaţională împotriva drogurilor, marcată pe 26 iunie între orele 10:00-16:00.

În Parcul Tricolorul, Centrul Antidrog (CA) Caraş-Severin va va amenaja un punct de informare cu tematică antidrog. Specialiştii, voluntarii şi partenerii centrului vor oferi informaţii despre riscul consumului de substanţe psihoactive, precum şi despre activităţile şi serviciile centrului. Cei prezenţi în parc vor putea transmite mesajul lor antidrog pe panoul ce va fi amplasat la faţa locului.

„În spatele fiecărui consumator de droguri stă o dramă şi nu suferă doar el. Am încercat să conştientizăm tinerii din judeţ prin acţiunile pe care le-am desfăşurat în licee, mai ales la cele din mediul rural. În acest fel, vrem să-i pregătim cumva pentru impactul cu viaţa de oraş unde tentaţiile sunt multe. Am rămas plăcut impresionat de implicarea arătată de elevii de la Liceul C.D. Loga din Caransebeş”, a declarat într-o conferinţă de presă Sorin Andriţoi, directorul CA.

Discuţiile cu partenerii au arătat importanţa informării şi comunicării cu cei care sunt sau pot fi victime ale drogurilor, precum şi rolul prevenirii. Şeful CA a subliniat problema mentalităţii. „Centrul oferă consiliere psihologică tuturor celor care o solicită. Problema este că oamenii nu se prezintă. Nu ştiu din ce motive. Tindem să credem că, dacă avem o problemă, o rezolvăm singuri. Până la un punct se poate, apoi e nevoie de ajutor”, a încheiat Andriţoi.

1 Comment

  1. jivoin claudia Reply

    Asa vor cei de la Organizatia Natiunilor Unite sa fim prostii si sclavii faraonilor de la Bruxelles, sau ce am uitat de Declaratia Drepturilor Omului din 1948. Atita timp cit au bani sa trimita rachete pe luna pot sa stopeze si drogurile pe Terra. clar nu sintem prostii lor sau ce vor sa ne batem noi intre noi, pai nu sint de vina copii ca i au droguri ei sint doar terebilisti si au curaj ca sa e la tinerete,de vina sint ca ele exista pe Terra. cei de la ONU daca ar vrea le ar distruge,dar educatia este facuta in asa fel incit sa ne manipuleze cum vor ei ca doar au nevoie de sclavi. asa ca poporul roman plateste toate aceste’ organizatii de 2 lei ‘ degeaba ca ele doar stau si nu intervin,grupurile oculte din umbra ca Bildenberg si altele defapt conduc Terra. Practic sintem in aer si doar Dumnezeu mai poate raspunde la intrebarea INCOTR O DOAMNE TE INDREPTI CU TERRA?

Adaugă comentariu