Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Filiala de Îmbunătățiri Funciare Caraș-Severin a prezentat în ședința Colegiului Prefectural un bilanț al activității pe primele zece luni ale anului.

Cu şapte angajați, fără personal muncitor, filiala cărășeană se ocupă de peste 72.000 de hectare de teren amenajat cu îmbunătățiri funciare. Au fost realizate activități de rutină, precum decolmatarea canalelor și văilor regularizate de depuneri și vegetație, reparații la construcțiile hidrotehnice sau urmărirea comportării barajelor din pământ şi supravegherea acestora în timpul viiturilor.

Tot în primele zece luni, au fost emise 36 de avize și au fost încheiate patru contracte de prestări servicii pentru evacuarea apelor pluviale în infrastructura de îmbunătăţiri funciare din administrarea filialei, se arată în documentul prezentat Colegiului Prefectural. Pe linie de apărare, au fost reactualizate, în cadrul sistemelor hidrotehnice Vrani-Mercina, Vicinic şi Bârzava Mijlocie, planurile de apărare împotriva inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase şi accidentelor la construcţiile hidrotehnice.

La finalul ședinței, Colegiul Prefectural a aprobat Programul de măsuri privind aplicarea prevederilor legale în vederea eliberării avizelor şi acordurilor tehnice pentru înfiinţarea de noi construcţii pe teritoriul judeţului Caraş-Severin.