ARMENIŞ – Primarul comunei, Petru Vela, ne-a vorbit despre proiectele aflate în prezent în lucru în satul aparţinător Submarginea. Este vorba despre două investiţii în valoare totală de peste 5,5 milioane lei. Acestea sunt finanţate prin Ministerul Dezvoltării, respectiv prin Administraţia Fondului de Mediu. Lucrările au demarat mai demult însă primarul speră că ambele obiective vor putea fi finalizate până la sfârşitul acestui an.
Două porţiuni de drum, în lungime totală de 3 km, sunt în prezent în lucru. Investiţia, în valoare de aproximativ trei milioane de lei, este finanţată de Ministerul Dezvoltării. Conform primarului Petru Vela, lucrările au început în toamnă şi se speră că vor fi gata până la sfârşitul anului. „Stratul de balastru şi piatră spartă a fost deja aşezat, terasamantul e gata, sunt gata şi cele patru poduri iar în prezent se lucrează la rigole şi la accesul spre proprietăţi”, ne-a declarat acesta.
Primarul ne-a vorbit şi despre stadiul lucrărilor la reţeaua de apă din satele Submarginea şi Sat Bătrân. Proiectul, care prevede amenajarea de cişmele stradale în cele două sate, se ridică la valoarea de 2,7 milioane lei şi este finanţat de Administraţia Fondului de Mediu. „Reţeaua se întinde pe 15 km şi va deservi 200 de gospodării. Lucrările au demarat în 2013 însă au stagnat din cauza problemelor de finanţare. Dacă totul va decurge bine, sperăm să terminăm lucrarea până la sfârşitul anului”, ne-a declarat primarul. Din aceeaşi sursă, reţinem că proiectul prevede amenajarea a două foraje şi două staţii de tratare a apei, câte una pentru fiecare localitate. Forajele sunt gata iar pe viitor se va lucra la staţiile de tratare, la cişmele şi hidranţi, respectiv la căminele de vane.