Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – „Cu privire la câteva imobile, patru din Doman, unul din Secu şi unu din Cuptoare, consiliul local a luat act de starea acestor clădiri şi a considerat că este bine să se schimbe destinaţia, din unităţi de învăţământ, foste grădiniţe, chiar o şcoală generală, un atelier, respectiv un dispensar, să poată o comisie împuternicită de către consiliul local să ia o altă decizie, poate chiar să aibă statut de locuinţe, indiferent că este vorba de locuinţe de stat pentru tineri sau pentru persoane care au probleme sociale”, a precizat marţi Mihai Stepanescu, primarul Reşiţei.

Şeful urbei a declarat că a făcut o analiză împreună cu cei de la azilul de bătrâni, încercând să dea spaţiilor o destinaţie în acelaşi gen, dar demersurile au fost blocate de diferite norme europene în materie.

„Şi atunci am adus în discuţie în faţa consiliului local posibilitatea de a le schimba destinaţia, a explicat Mihai Stepanescu. S-ar putea ca primăria şi consiliul local să le vândă în starea actuală, după ce se face aparatamentarea, iar fiecare dintre cei care vor fi beneficiarii acestor imobile să le modernizeze după cum doresc. Pentru că şi preţurile sunt pe măsură. Dacă primăria le modernizează şi ulterior decide să le vândă, toate astea cu aprobarea consiliului local, preţurile cu siguranţă vor fi mai mari”.

O altă problemă adusă în discuţie a fost cea că, în momentul inaugurării Parcului Zoologic modernizat, câţiva reşiţeni care au apreciat iniţiativa s-au plâns totuşi de faptul că locul de joacă din zonă (în care accesul se făcea gratuit) a fost înglobat în grădină, iar părinţii nu mai au niciun parc pentru a-şi duce copiii în apropiere. E drept că taxa de intrare este una modică, dar, plătită zilnic, pe mai multe persoane, se simte.

„Este poate o scăpare, dar e prevăzut un parc. A fost amenajat la Bernat Andrei, dar au fost furate elementele montate. E prevăzută amenajarea a trei locuri, printre care se numără şi acest parc”, a răspuns Mihai Stepanescu.

Adaugă comentariu