Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde şi ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Liviu Dragnea, au semnat joi contractele de finanțare pentru două proiecte, unul pentru un pod peste râul Nera de la Socol la Vračev Gaj și unul pentru un punct de traversare a Dunării cu bacul între localităţile Moldova Nouă şi Golubac.

Aceste proiecte cu partenerii sârbi aduc o finanţare de patru milioane de euro.

Liviu Dragnea, însoţit de deputatul Ion Mocioalcă, a fost întâmpinat de către preşedintele CJ, Sorin Frunzăverde, şi de către prefectul judeţului, Silviu Hurduzeu, iar în sală s-au aflat parlamentari, parteneri sârbi, primari de pe ambele maluri ale Dunării şi reprezentanţi ai ADR Vest. Cele două proiecte au obținut finanțare prin Programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Republica Serbia iar valoarea însumată a acestora se cifrează la 3.985.950,20 euro.

„Am venit aici să semnez proiectele pentru a da şi un semnal serios că noi chiar vrem să ajutăm acest judeţ. Există un potenţial foarte mare, sunt oameni gospodari dar există şi nevoie de ajutor. Este un concept pe care Guvernul îl implementează – asigurarea unei dezvoltări echilibrate a României, fără ca diferenţe de dezvoltare între zonele din ţară să se mărească. Şi voi veni cât de des voi putea în acest judeţ când voi putea să ajut cu ceva, nu ca să mă plimb”, a precizat vicepremierul Liviu Dragnea.

Scopul proiectului „Pod peste râul Nera de la Socol la Vračev Gaj” îl reprezintă dezvoltarea infrastructurii de transport în vestul județului Caraș-Severin în vederea dinamizării schimburilor economice și turistice de o parte si de alta a zonei de frontiera România – Serbia. Proiectul are ca partener Municipalitatea Biserica Albă (Republica Serbia).

„În contextul în care derulăm la nivelul judeţului, în acest moment, proiecte de peste 200 de milioane de euro, s-ar putea ca patru milioane să nu reprezinte, aparent, foarte mult. Dar şi aceste finanţări contează, iar cele două proiecte au şi o valoare sentimentală. Din 2014 începe un nou ciclu de finanţare transfrontalieră şi dorim ca, în continuare să ne păstrăm actualii parteneri sârbi”, a precizat preşedintele CJ, Sorin Frunzăverde.

Partenerii Consiliului Județean Caraș-Severin în cadrul celui de-al doilea proiect sunt Primăria orașului Moldova Nouă și Municipalitățile Golubac și Veliko Gradişte (Serbia).

Flavius Rotariu

3 Comments

  1. Nenea Dragnea ne lasi mai tata??? Ai venit sa ne ajuti…ceva de genu Americanii au ajutat in Kosovo (lovind scoli, trenuri etcetc)…voi USL, cu parere de rau spun ca si eu vam votat, deveniti un fel de CAL TROIAN…nici Dumnezeu nu cred ca mai stie de ce „rateuri incoerente” sunteti in stare….

  2. Regionalizarea se va face cand Bucurestiul nu va mai primi bani de la UE, caci este prost cine crede ca banii vin din sudoarea bucurestenilor. Invalidarea Referendumului a fost un act neconstitutional, nereparat de Puterea celor 70% !

  3. Caras Severin Reply

    Liviule tata lasa-ma-n durerea mea cu ajutorul tau cu tot! Ia zi matale mai bine ti-au placut fetitete si tuica de dupa oficiala?

Adaugă comentariu