Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Timp de patru zile, iubitorii sportului cu mănuşi din Reşiţa au avut parte de gale la cel mai înalt nivel naţional, competiţia desfăşurându-se în condiţii impecabile, în opinia oficialilor federaţiei.

Înainte de a le prezenta punctele de vedere, reamintim că Ovidiu Berceanu, Andrei Dragomir, medaliaţi cu aur, şi Alexandru Bibiricea, cu bronz, au reprezentat cu onoare boxul reşiţean.

„De aici a plecat cel mai mare campion al României. Reşiţa este un fel de casă a boxului românesc. Eu sincer, m-am bucurat că naţionalele au fost aici. Am văzut, atât cât am văzut, numai meciuri de calitate, curate, meciuri frumoase de box, în faţa unui public entuziast şi cunoscător al acestui sport. Vrem să facem box de calitate. De aceea am şi optat pentru schimbarea sistemului de punctaj. Va creşte valoarea competiţiei. Vine ca o mănuşă pentru box, mie îmi place mult. Organizarea a fost perfectă, din discuţiile purtate cu toţi colaboratorii mei. Nici nu mă aşteptam să fie altfel. Deci, mai venim”, a declarat Leonard Doroftei.

În timp ce se deplasa spre Reşiţa, Leonard Doroftei a fost implicat într-un accident rutier, între Drobeta Tr. Severin şi Orşova. Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime: „Mi s-a dus oglinda, a fost aruncată în parbriz. Acesta mi s-a spart şi am auzit zgomotul. Când am ieşit din tunel, am văzut că nu mai am geamul. Am tras pe dreapta şi am sunat la 112, fiindcă mă gândeam că poate cineva era rănit. Apoi mi-am continuat drumul spre Reşiţa„, a povcestit Doroftei.

Şi vicepreşedintele Vasile Câtea a avut numai cuvinte de laudă la adresa modului de organizare a ediţiei 2013 a campionatelor naţionale: „Totul a fost perfect, iar arbitrii şi-au respectat condiţia, luând decizii corecte, apreciate de mai toată lumea. Sigur, au fost şi unele comentarii, dar acestea sunt inerente, la toate nivelurile”.

Cel asupra căruia au apăsat toate grijile organizării, în echipă perfectă cu Rusalin Fîc, directorul general al CSM Reşiţa, nimeni altul decât Francisc Vaştag, vicepreşedinte al F.R. de Box, ne-a spus: „Ne-am străduit ca totul să fie bine. Şi, după cum a discutat cu cei care au venit la competiţie, am înţeles că nu au fost probleme. Sper ca toată lumea s-a simţit bine la Reşiţa şi îni doresc din toată inima să vină şi anul viitor”.

„Am asistat la meciuri interesante, tot mai bune, odată cu ajungerea în lupta pentru medalii, a precizat şi Marian Simion, antrenorul coordonator al loturilor naţionale. Unii dintre sportivi au confirmat. Dar, mai avem mult de muncit”.

Cunoscutul antrenor Titi Tudor, care nu s-a despărţit de prosopul intrat deja în istorie, cel care l-a descoperit pe emblematicul Leonard Doroftei, s-a simţit în largul său: „Vreau să vă spun că m-am simţit ca la Ploieşti, acasă la mine. Aveţi oameni deosebiţi aici. Boxul s-a întors la rădăcini”.

Marius Moraru

Adaugă comentariu